Luni, 12 Decembrie 2022
Mihail Vrăjitoru

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei s-a aflat astăzi, 12 decembrie 2022, în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfântul Ierarh Spiridon” din orașul Târgu Neamț. Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie și a binecuvântat noua casă mortuară. La finalul slujbei, părintele paroh Gheorghe Vrăjitoru a primit din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei distincția „Crucea Moldavă”.

În dimineața zilei de 12 decembrie, zi în care Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfântului Ierarh Spiridon, credincioșii târg nemțeni au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, care a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți, cu ocazia hramului bisericii.

În cuvântul rostit, chiriarhul, făcând referire la Sfântul Ierarh Spiridon, a arătat faptul că simplitatea inimii este plăcută înaintea lui Dumnezeu:

Simplitatea inimii este îndumnezeitoare pentru că îl apropie pe om de Dumnezeu. Îl face om dumnezeu după har, după spusele altui contemporan al Sfinților Nicolae și Spiridon, Sfântul Atanasie al Alexandriei. Căci spune Sfântul Atanasie; «ținta omului este îndumnezeirea» și omul pentru a tinde spre această mare taină a îndumnezeirii, nu poate să o atingă pe aceasta fără să aibă sfânta simplitate a inimii. Cum se arată în viața sfinților și în viața creștinilor adevărați această mare virtute a simplității inimii, minții, sufletului și cugetului? În cuvântul Sfântului Apostol Pavel pe care l-am ascultat astăzi, din scrisoarea sa către Efeseni, ne îndeamnă zicând: «căutați să aflați care este voia Domnului». Noi în viață ne complicăm încercând să ascultăm sfaturile celor de lângă noi, care ne vor binele, zicem noi și zic ei, însă Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă zicând «căutați voia Domnului». Adică tot ceea ce gândiți, decideți a împlini și împliniți în cele din urmă să fie în conformitate cu simpla voie a lui Dumnezeu.

Spre finalul slujbei arhierești, drept recunoștință pentru activitatea deosebită desfășurată în parohie timp de 30 de ani dar și pentru ctitorirea actualei biserici, părintele Gheorghe Vrăjitoru a primit din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei distincția „Crucea Moldavă”. Totodată, municipalitatea a oferit părintelui Gheorghe Vrăjitoru titlul de „Cetățean de Onoare”.

La rândul său, părintele paroh Gheorghe Vrăjitoru a adus un cuvânt de mulțumire lui Dumnezeu și Părintelui Mitropolit Teofan:

L-am strigat pe Sfântul Spiridon de nenumărate ori și nu a rămas fără răspuns rugăciunea și am reușit să construim biserica cu fonduri strânse din toată țara. Mulțumesc Bunului Dumnezeu că am ajuns această sfântă zi, la 70 de ani de viață și 30 de ani de la începerea ctitoriri bisericii, 18 ani de la sfințirea ei și iată că această zi a fost încununată de prezența Înaltpreasfinției voastre. Vă mulțumim din toată inima.

Tot astăzi, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a binecuvântat casa mortuară a cimitirului bisericii, care va deservi nevoilor credincioșilor din parohie.

Cine este Sfântul Ierarh Spiridon?

Originar din insula Ciprului, Sfântul Spiridon a fost păstor de oi în copilărie, iar mai apoi s-a căsătorit și și-a întemeiat o familie. La scurtă vreme, el slujea Domnului prin fapte bune și prin grija față de cei săraci. A primit încă din viața aceasta darul facerii de minuni. Pentru aceasta a fost ales episcop al Trimitundei, o cetate vestită a Ciprului. Cunoscând că s-a apropiat vremea despărțirii sale de trup, și-a dat sufletul în mâinile Domnului. A fost îngropat în Biserica „Sfinților Apostoli” din Trimitunda, făcându-se multe minuni la mormântul său.