Obștea Mănăstirii „Sfânta Cruce” din comuna Brusturi, județul Neamț, a îmbrăcat astăzi, 14 septembrie 2019, veșminte de sărbătoare, cu prilejul hramului așezământului monahal. Zeci de credincioși s-au rugat lui Dumnezeu, participând la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu un sobor de stareți, preoți și diaconi.
Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci a adunat mulțime de credincioși din părțile Neamțului la hramul Mănăstirii „Sfânta Cruce” din Brusturi. Sfânta Liturghie cu ocazia hramului mănăstirii a fost oficiată de IPS Părinte Teofan, în altarul de vară al așezământului monahal, dimpreună slujind zeci de stareți, preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de un grup psaltic.
„Omul lui Dumnezeu aflat sub umbra Crucii este omul care are vitejie în viața lui”
În cadrul omiliei de după citirea Evangheliei, chiriarhul a afirmat, conform cuvintelor părintelui arhimandrit Emilian Simonopetritul, că omul este așezat la umbra Crucii ca să dobândească harul lui Dumnezeu: „Omul lui Hristos așezat sub umbra Sfintei Cruci, omul adevărat, să fie pregătit să primească toate câte i se întâmplă fără tulburare, să nu-și piardă liniștea în ceea ce privește mersul său, al familiei sale, să nu se neliniștească nici atunci când lucrurile în Biserică sau societate nu merg bine, și de ce aceasta? Pentru că dacă omul își păstrează liniștea sufletească, atunci el contribuie pentru mai binele Bisericii și al lumii, căci «Mântuiește-te pe tine însuți și mulți se vor mântui în jurul tău», mărturisea Sfântul Serafim de Sarov. Omul lui Dumnezeu aflat sub umbra Crucii este omul care are vitejie în viața lui, are cumințenie în viața sa, luptă să-și păzească mintea de gânduri necurate, ca prin această pază a minții, cu harul lui Dumnezeu, să dobândască și curăția inimii. Luptând omul să dobândească acestea, întreaga rouă a cerului, adică harul lui Dumnezeu, se revarsă peste dânsul. Iar la sfârșit apare mare întrebare: voim să fim și să facem parte dintr-o lume a Crucii lui Hristos sau o lume fără de Cruce, cu toate consecințele care decurg din aceasta?”.
La final, după ce credincioșii s-au împărtășit cu Sfintele Taine, ierarhul a săvârșit slujba Parastasului pentru eroii neamului, și a sfințit crucea unui mormânt unde se odihnesc trei ostași necunoscuți. Totodată, cei prezenți au primit binecuvântarea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, și au luat parte la o agapă frățească oferită de mănăstire.
Mănăstirea Brusturi – „Mănăstirea eroilor”
Mănăstirea „Sfânta Cruce” din comuna Brusturi, judeţul Neamţ, mai este denumită şi „Mănăstirea Eroilor”, deoarece este ridicată în memoria miilor de ostaşi căzuţi în pădurile din apropiere. Așezământul monahal este situat în inima codrilor, în locul unde, în al Doilea Război Mondial, a avut loc o cumplită ambuscadă în care au murit peste 14.000 de ostaşi români, ruşi şi germani, într-o singură noapte. Pentru a păstra vie jertfa ostaşilor, în curtea Mănăstirii „Sfânta Cruce” s-a mai construit şi un monument cu două tunuri de o parte şi de cealaltă. Ctitorită de părintele Ilarion Argatu, mănăstirea din pădurea Brusturi a fost iniţial un schit aflat în subordinea Mănăstirii Bistriţa. În anul 2007 schitul, care avea pe atunci 12 vieţuitori, a fost ridicat la rang de mănăstire. În ultimii ani, stareţ al aşezării a fost părintele Efrem Ciobanu de la Mănăstirea Cetăţuia, iar din 26 decembrie 2015, stareţ al mănăstirii este părintele protosinghel Siluan Antoci.