Joi, 18 Iunie 2020

În curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a avut loc vineri, 12 iunie, o slujbă de Te Deum pentru seminariștii absolvenți ai clasei a XII-a, oficiată de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
 

În curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a avut loc vineri, 12 iunie, o slujbă de Te Deum pentru seminariștii absolvenți ai clasei a XII-a, oficiată de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

 

După cum precizează "Monitorul de Suceava", la eveniment au participat cei 28 de absolvenți ai Promoției 2020 a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolit Dosoftei” din Suceava, o parte dintre profesorii care i-au pregătit pe seminariști 4 ani, dar și un grup restrâns de părinți și rude ale absolvenților. „Drum bun în viață cu Dumnezeu mereu alături” a fost mesajul transmis de pr. prof. dr. Bogdan Cojoleancă, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolit Dosoftei”, care predă discipline teologice de specialitate.

Șef de promoție a fost ales Iustinian Budeanu, care a obținut cele mai bune rezultate la final de seminar. Pe lângă pr. prof. dr. Bogdan Cojoleancă, la această instituție de învățământ mai predau următorii profesori, formatori, călăuzitori ai tinerilor care aleg să urmeze cursurile teologice: arhid. prof. dr. Bogdan-Mihai Hrișcă (inspector școlar) - discipline teologice de specialitate; pr. prof. Silvestru-Ionuț Țurcă - discipline teologice de specialitate; pr. prof. Lucian Ionuț Tablan Popescu - educație muzicală; ansamblu coral, care a fost și dirigintele promoției 2020; arhim. prof. dr. Grichentie Natu - discipline teologice de specialitate; pr. prof. dr. Ioan-Paul Valenciuc (consilier cultural) - discipline teologice de specialitate; pr. prof. dr. Adrian Duțuc - discipline teologice de specialitate; pr. prof. Constantin-Dan Magdalena - discipline teologice de specialitate/pedagog școlar; pr. prof. dr. Mihai-Filaret Ruscan - discipline teologice de specialitate/supraveghetor de noapte; prof. drd. Mirela Griguță - limba română/limba franceză; prof. Marcel Puha - istorie; geografie; prof. Mihai-Adrian Frîncu - educație vizuală; prof. Daria Grivincă - fizică, chimie, biologie; prof. Georgeta Nistor - limba engleză; prof. Toader Pîțu - TIC; prof. Dumitru Moscaliuc - matematică; prof. Bogdan Codină - educație fizică și sport. (Sursa: http://www.monitorulsv.ro)