Sâmbătă, 22 Mai 2021
Flavius Popa

În această dimineață, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat slujba de pomenire de 40 de zile pentru sufletul domnului Corneliu Muha, coordonatorul Editurii „Sfântul Mina”, cel care a tipărit și a promovat manualele de religie ortodoxă în învățământul românesc.

Apropiații și prietenii familiei Muha s-au rugat astăzi pentru sufletul celui care a sprijinit misiunea Bisericii prin activitatea sa editorială consistentă. Sâmbătă dimineață, 22 mai 2021, PS Nichifor Botoșăneanul a oficiat Sfânta Liturghie și slujba Parastasului la Parohia „Sfântul Prooroc Daniel” din cartierul ieșean CUG.

Domnul Corneliu Muha a fost un susținător al educației religioase, iar în cadrul editurii sale, de-a lungul vremii, au văzut lumina tiparului manuale de religie, auxiliare și planșe publicate și distribuite în școlile din întreaga țară.

În cadrul Liturghiei, Părintele Episcop a ținut un cuvânt de mângâiere pentru familia îndoliată: „Învierea Domnului dă sens vieții noastre, dă nădejde și ne învață să primim toate cu înțelegere, știind că Dumnezeul nostru este Dumnezeu al vieții și al morții. Liturghia de astăzi o săvârșim ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru darul vieții, dar în mod special, săvârșim astăzi această Liturghie pentru pomenirea fratelui și prietenului nostru Corneliu, cel trecut la Domnul, cel care a împlinit aceste cuvinte pe care Domnul le-a spus, pe de o parte: «Cel ce ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni», pe de altă parte: «Să vă iubiți unul pe altul», pentru că domnul Corneliu a arătat și a adus în lume, în toată slujirea sa, o iubire și o cinstire adevărată de Dumnezeu și de oameni, cu discreție, fără ostentație. Lucrarea lui a ajuns la inimile copiilor din întreaga țară, lucrarea lui a reprezentat un ajutor pentru profesori. Lucrarea lui a fost făcută cu gândul la Dumnezeu, cu gândul la oamenii care îl vor cunoaște pe Dumnezeu. În această zi de pomenire avem încrederea că Dumnezeu va odihni sufletul său, mutându-l din moarte la viață, și ne rugăm ca Domnul să îi dăruiască mai multă pace. Ne rugăm astăzi și pentru familia sa, ca Domnul să dăruiască pace și putere să treacă prin această despărțire dureroasă”.

Corneliu Muha, părintele manualelor școlare de religie

S-a născut pe 21 septembrie 1963 în municipiul Botoșani, a absolvit Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași și a activat, pentru o scurtă perioadă, ca profesor de religie.

A îndeplinit, din anul 2013 până în luna iunie a anului 2015, funcția de consilier economic în cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, dar și postul de consilier al Sectorului conferințe și protocol.

Din dorința de a da o formă palpabilă tuturor cunoștințelor, atitudinilor și valorilor consonante cu duhul Bisericii pe care le-a acumulat în timpul activității didactice, domnul Muha a înființat în anul 2000, la Iași, alături de soția sa, Editura „Sfântul Mina”. A coordonat atent activitatea acesteia, sprijinind astfel misiunea Bisericii prin activitatea editorială consistentă și prin promovarea unei educații religioase complete și de calitate pentru copii și tineri.

Domnul Corneliu Muha a trecut la cele veșnice duminică, 18 aprilie 2021 și a fost înmormântat pe 21 aprilie, la cimitirul „Buna Vestire” din Iași. Slujba Înmormântării a fost oficiată de IPS Părinte Mitropolit Teofan, împreună cu PS Nichifor Botoșăneanul.