Joi, 25 mai 2023, după săvârșirea Sfintei Liturghii în Capela Stourdza din Baden-Baden, împreună cu credincioșii ne-am deplasat la Cimitirul Militar din Niederbühl unde am săvârșit Slujba Parastasului pentru eroi, având ca invitați pe reprezentanții armatei germane care au adus onorul soldaților români. După intonarea Imnului de stat a urmat o scurta ceremonie militară de depunere de flori iar la sfârșitul Slujbei Parastasului am organizat o mică agapă pentru cei prezenți.
În anul 1948, autoritățile române au fost înștiințate de partea germană de situația lagărelor de prizonieri din Primul Război Mondial (acționând pe principiul reciprocității, autoritățile române angajându-se să amenajeze cimitirele militare germane) și așa se încep demersurile pentru amenajarea Cimitirului Militar de pe locul unde a fost mai înainte Lagărul de prizonieri de la Niederbühl-Rastatt. Aici, cu ani în urmă, mergea pentru a acorda asistență religioasă prizonierilor, superiorul capelei, preotul Gheorghe Brănișteanu, și după aceea au fost duși și soldați români în prizonierat, chiar și clericul fiind consemnat pentru o scurtă perioadă în acest lagăr. Dintre aceștia, 28 de soldați din toate regiunile României (dintre care 5 au fost credincioși ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei) nu au mai părăsit lagărul, murind aici în condiții inumane, flămânzi și bolnavi. Pentru aceștia, dar și pentru alți câțiva soldați polonezi și slovaci, a fost amenajat în sectoare separate un mic cimitir militar, unde în partea română, pe lângă pietrele funerare a fost ridicat un mic mausoleu cu cruce, pe care este amplasată o placă de marmură, unde este încrustat apelul nominal al eroilor. În data de 19 iulie 1949, a avut loc Solemnitatea sfințirii pietrei funerare a eroilor români, eveniment la care a participat și părintele superior al capelei, Mihail Ștefîrță. Din acest moment, până astăzi, grija morală de a săvârși slujbe de pomenire în ziua Înălțării Domnului, în fiecare an pentru eroii înhumați acolo, a revenit cu onoare Superiorilor Capelei Stourdza, și de mai bine de 60 de ani nu s-a întrerupt niciodată.
Datorită frecvenței cu care se săvârșeau slujbele pentru eroii români, la care participau un număr însemnat de credincioși, autoritățile locale iau decizia ca în anul 2008 să procedeze la modernizarea și reamenajarea cimitirului militar, care între timp, nemaifiind îngrijit se degradase. Astfel, plăcile au fost înlocuite cu cruci iar aleile au fost pavate.
În anul 2012, Capela Stourdza a fost vizitată de col. (r) Marian Drulă, coordonatorul Asociației militarilor rezerviști români din Câmpina. După săvârșirea Sfintei Liturghii și după depunerea drapelelor în cripta capelei, pe care militarul le-a donat, l-am invitat să mergem la cimitirul eroilor din Niederbühl. În urma acestei vizite și cu susținerea lui Iosef Gombola, rezervist român care locuiește în localitatea Achern, am derulat tot pe principiul reciprocității un proiect care de atunci îl făptuim în fiecare an: reprezentanții tuturor armelor Armatei germane (Bundeswehr) sunt prezenți în fiecare an de Înălțarea Domnului alături de noi pentru a aduce un omagiu soldaților români. (Pr. Bogdan Stavarachi)