Vineri, 31 Martie 2023
Flavius Popa

Vineri seară, zeci de ieșeni s-au oprit din activitățile cotidiene preț de câteva ceasuri, pentru a lua parte la cea de-a doua denie a Postului Mare din acest an, săvârșită la Catedrala Mitropolitană.  Slujba închinată Maicii Domnului a fost oficiată începând cu ora 18.00, de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Rânduiala Bisericii a stabilit ca în cea de-a V-a săptămână din Postul Sfintelor Paști, în ziua de miercuri să se săvârșească Denia Canonului cel Mare, în care s-a citit opera Sfântului Andrei Criteanul în întregime, iar în ziua de vineri să se oficieze Denia Acatistului Bunei Vestiri, în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. În acest sfârșit de lună, la Catedrala Mitropolitană din Iași, clericii și credincioșii s-au rugat Maicii Domnului și au luat parte la slujba oficiată de PS Nichifor Botoșăneanul.

În cuvântul de învățătură rostit la final, Preasfinția Sa a arătat că o putem cinsti pe Maica Domnului doar dacă ne bucurăm de binele pe care îl săvârșim față de aproapele nostru: Să ne ajute Dumnezeu ca în fața unei asemenea zile de cinstire a Imnului Acatist să alegem binele, să alegem bucuria de a fi fericiți împreună, fericind pe cei care au dobândit pacea dumnezeiască și se bucură de tot binele. Ori de câte ori ne închinăm la o icoană, la moaștele unui sfânt, la moaștele Sfintei Parascheva, avem așteptarea – oricât am fi de păcătoși, de trândavi – că vom fi primiți cu mângâiere, cu înțelegere, cu cinstire pentru scânteia sau focul binelui care este întru noi. Asemenea și noi să învățăm atunci când o cinstim pe Maica Domnului, când îi cinstim pe sfinți, să ne bucurăm de orice scânteie sau foc mai năprasnic al binelui care este în fratele nostru, să ne dorim unii întru alții binele.

Acatistul Bunei Vestiri, citit în patru părți, reprezintă primul imn de laudă închinat Maicii Domnului. Istoria Bisericii ne arată că acest acatist a fost rostit pentru prima oară în Constantinopol, atunci când capitala Imperiului Bizantin a fost sub asediul perșilor și avarilor. În mod miraculos, cetatea a fost salvată iar credincioșii au adus mulțumire Preasfintei Fecioare, cântând slujba acatistului.

Întrebat de ce a rânduit Biserica citirea Acatistului Bunei Vestiri în această perioadă, lect. dr. Alexandru Prelipcean de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași a afirmat într-un interviu acordat pentru Doxologia.ro că acest moment „ne aduce aminte de Maica Domnului – mijlocitoare între om şi Dumnezeu. De fapt, întreaga imnografie triodală se referă la acest aspect şi la rolul bivalent pe care-l joacă Născătoarea de Dumnezeu: ea este Maica lui Dumnezeu, a lui Hristos Care ne-a mântuit dar, în acelaşi timp, este Maica noastră, a tuturor, Eva cea nouă prin care a venit mântuirea. «Sfârşitul se apropie» şi spre acest sfârşit înaintăm, avându-o ajutor şi mijlocitoare pe Fecioara Maria «cea bună», care L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu «Cel bun din fire»”.

Următoarea denie se va săvârși în data de 9 aprilie, în seara Duminicii Floriilor, iar ultima va avea loc în Vinerea Sfintelor Pătimiri, pe 14 aprilie.

Vă invităm să accesați și:

(Video) Slujire arhierească la Denia Acatistului Bunei Vestiri

Denia Imnului Acatist: întrebări și răspunsuri despre primul Acatist închinat Maicii Domnului

(Video) PS Nichifor Botoșăneanul: „Când o cinstim pe Maica Domnului, să ne bucurăm de orice scânteie a binelui”