Sâmbătă, 15 August 2020
Flavius Popa

De sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Cozancea din județul Botoșani. Cu această ocazie, chiriarhul a târnosit altarul de vară din curtea ansamblului monahal.

Zeci de credincioși au luat parte în această dimineață, 15 august 2020, la slujba arhierească oficiată de Părintele Mitropolit Teofan la Mănăstirea Cozancea din Botoșani. Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit slujba de târnosire a altarului de vară, așezământul fiind pus sub ocrotirea Sfântului Gheorghe Pelerinul. În continuare, IPS Teofan a slujit Sfânta Liturghie în noul altar, nu înainte de-a le citi celor prezenți rugăciunea cea mare de dezlegare. Din sobor au mai făcut parte părintele arhim. Ioan Harpa, exarh de Botoșani, precum și părintele protos. Cleopa Străchinariu, starețul Mănăstirii Cozancea.

„Maica Domnului, plecând la Cer, nu ne-a părăsit”

În cadrul cuvântului de învățătură, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a arătat că Maica Domnului este întotdeauna prezentă în viața credinciosului: „După învierea și înălțarea Domnului la cer, a trecut o perioadă de timp până când Maica Domnului a fost chemată de Hristos Dumnezeu, iar această chemare o prăznuim noi astăzi: Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Sfinții Apostoli, în chip minunat, au fost aduși din toate colțurile lumii ca să se închine Maicii Domnului, iar după câteva zile, Sfântul Apostol Toma, întârziat fiind prin pronie dumnezeiască, a venit, pentru el s-a deschis mormântul, și trupul Preasfintei Fecioare nu era acolo, arătându-se prin aceasta că Maica Domnului a fost luată la Cer cu trupul de către Hristos Domnul. Troparul de astăzi rostește și cuprinde minunat taina sărbătorii: Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit. Când pleacă cineva la Cer, noi spunem că ne-a părăsit. Maica Domnului, plecând la Cer, nu ne-a părăsit. Ea este înțeleasă și cinstită ca o prezență permanentă, în tot timpul și în tot locul, care ocrotește cu sfântul său acoperământ pe toți cei care vin la dânsa”.

În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Neculai Grigoraș a fost hirotonit preot de IPS Teofan pe seama Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” Sadoveni, Protopopiatul Săveni, județul Botoșani. La finalul slujbei, părintele stareț Cleopa Străchinariu și familia Gheorghe și Laura Pașniciuc au primit din partea Părintelui Mitropolit distincția „Sfântul Ierarh Dosoftei”.

Scurt istoric

Prima construcţie din lemn s-a făcut în 1656, de către 3 cazaci pustnici, care s-au stabilit aici. În anul 1684, paharnicul Constantin Balş construieşte o biserică din lemn, iar în 1732 Vasile Balş din neamul Coştiugineştilor, ridică pe valea Cozancei biserica de piatră în timpul Mitropolitului Grigore. În 1953 este transformat în schit de maici având ca preot duhovnic pe Ioanichie Radovici până în 1960, când așezământul se închide ca urmare a decretului 410/1959. În 1983, protosinghelul Elisei Florea a reușit să redeschidă Schitul Cozancea, cu sprijinul Mitropolitului Iustin. Din anul 1990, schitul devine mănăstire cu obşte de călugări.