Sărbătoarea din acest an a Sfântului Apostol Andrei cel întâi chemat a fost una specială pentru obștea Mănăstirii Văratic. În cadrul Sfintei Liturghii săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop vicar Nichifor Botoșăneanul, a avut loc rânduiala tunderii în monahism a sorei Françoise Détouche, în vârstă de 82 de ani, stabilită de 15 ani la mănăstirea nemțeană.
Momente speciale la Mănăstirea Văratic din județul Neamț, unde marțea trecută, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României, a fost oficiată slujba tunderii în monahism, după 15 ani de la venirea în obște, a sorei Françoise Détouche. Rânduiala a avut loc în cadrul Sfintei Liturghii săvârșită de PS Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Nașa de călugărie a noii monahii a fost chiar stareța așezământului monahal, stavrofora Iosefina Giosanu.
În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, PS Părinte Nichifor Botoșăneanul a subliniat:
Veșmintele soldaților de acum nu mai sunt precum veșmintele soldaților de pe stampele lui Ștefan cel Mare. Nu mai sunt la fel nici îmbrăcămintea, nici gândul, nici determinarea pe care o aveau cei din alte timpuri. Nici armele nu mai sunt aceleași, nici înțelegerea pentru ce luptă și cui slujesc a acelora de altădată. În Biserică, în mănăstiri, păstrăm veșmintele pe care le regăsim și în timpul stampelor lui Ștefan cel Mare. Aceleași veșminte monahale, aceleași veșminte preoțești și arhierești, aceleași obiecte liturgice de cult. Ne străduim în timpul nostru să recuperăm, să ne întoarcem la izvoare, să păstrăm duhul lor. Păstrăm acestea ca să nu uităm gândul care era în părinții de atunci, în Sfântul Iosif de exemplu - care s-a sfințit în această mănăstire, ascultând durerilor maicilor și durerile oamenilor și povățuindu-i și purtându-i în rugăciunea sa de taină. Și au fost atâtea maici care s-au sfințit prin această slujire neștiută, necunoscută oamenilor, făcându-și lucrarea lor precum albinele într-un stup. Păstrăm aceleași veșminte ca să ne amintim că Dumnezeu a pus un înțeles și o moștenire pe care o avem de păstrat. Cel care se desparte de Dumnezeu cunoaște multe schimbări, nu doar în veșminte, ci și în ideologii și înțelesuri; se schimbă cărțile, se schimbă valorile.
Persoana care intră în mănăstire și dorește să devină monah sau monahie trebuie să treacă mai întâi prin cele două etape premergătoare: noviciatul și rasoforia. Noviciatul este o perioadă de probă, în care fratele sau sora petrece un timp în mănăstire pentru a-și da seama dacă are vocație autentică pentru monahism. Rasoforia reprezintă un legământ mai strâns pe care novicele îl face cu Dumnezeu, fiind deseori asemănată cu o logodnă. Trecerea de la treapta de rasofor la cea de monah se face în cadrul slujbei de tundere în monahism, în care rasoforul depune cele trei voturi care stau la temelia viețuirii monahale: ascultarea, sărăcia și fecioria.
Rânduiala călugăriei, numită și „al doilea botez”, presupune, pe lângă intrarea în biserică sub mantia nașului, făgăduințele și tăierea părului, şi primirea hainelor şi a însemnelor monahale: paramanul, cămaşa, haina dreptății și a veseliei, crucea, dulama, papucii, rasa, potcapul, mantia, mătăniile, crucea şi făclia.