Cadrele militare, personalul medical, precum și pacienții Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac” Iași, au primit în această dimineață, 7 septembrie, vizita Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Vizita Părintelui Episcop-vicar a început joi dimineață cu săvârșirea slujbei acatistului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii capelei din incinta spitalului. Din sobor au mai făcut parte părintele Răzvan Puiu Aonofriesei, inspector eparhial în cadrul Biroului pentru asistență religioasă în unități bugetare, părintele protopop Florin Călugăru, de la Protopopiatul Iași 1, și părintele capelan Emilian Sava. În continuare, Părintele Episcop-vicar a citit mai multe rugăciuni de dezlegare și de ușurare a bolilor.
Preasfințitul Nichifor le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură referitor la credința pe care o au sfinții:
Privind spre viața sfinților, avem de multe ori impresia că nu ne-am dori-o. Vedem de multe ori în viața lor, morți îngrozitoare, morți ca mucenici, dar și Sfântul Ioan Botezătorul care a dus o viață de sfințenie. Și aproape te cutremuri că un om care a slujit până la capăt, o asemenea moarte are. Însă ce trebuie să vedem în toate aceste morți, la Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Pavel, Sfântul Petru și alții? Nu au avut nicio urmă de îndoială, niciun cutremur, nicio încercare de negociere. Ei au fost oameni care în fața morții, cea care vădește tot ceea ce este puternic în sufletul nostru, oameni care se arată într-adevăr încredințați până la capăt, nu doar de puterea Învierii, ci de o legătură puternică cu Dumnezeu.
În continuare, Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul dimpreună cu personalul medical, a vizitat câteva saloane din cadrul spitalului și i-a binecuvântat pe pacienții internați aici, oferindu-le în dar iconițe.