stiri

3 Octombrie 2019

Simpozionul Internaţional „Monumentul – Tradiţie şi Viitor” a ajuns la cea de-a XXI-a ediție

La Iași a debutat astăzi, 3 octombrie, cea de-a XXI-a ediție a Simpozionului Internaţional „Monumentul – Tradiţie şi Viitor”.

Citește mai mult
2 Octombrie 2019

(Video) A început Festivalul Internațional de Muzică Bizantină de la Iași

Miercuri, 02 octombrie 2019, a început cea de-a treia ediție a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași (IBMF). În această perioadă, timp de cinci zile, municipiul Iași devine centrul cântului bizantin din țară, adunând renumiți interpreți ai artei muzicale psaltice, ce vor susține concerte, vor participa la sfintele slujbe organizate cu acest prilej și vor desfășura diferite ateliere de lucru. Prima zi a festivalului bizantin a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Tot în această zi a fost binecuvântat și începutul noului an universitar.

Citește mai mult
2 Octombrie 2019

A început Festivalul Internațional de Muzică Bizantină de la Iași

Miercuri, 02 octombrie 2019, a început cea de-a treia ediție a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași (IBMF). În această perioadă, timp de cinci zile, municipiul Iași devine centrul cântului bizantin din țară, adunând renumiți interpreți ai artei muzicale psaltice, ce vor susține concerte, vor participa la sfintele slujbe organizate cu acest prilej și vor desfășura diferite ateliere de lucru. Prima zi a festivalului bizantin a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Tot în această zi a fost binecuvântat și începutul noului an universitar.

Citește mai mult
1 Octombrie 2019

(Video) Ziua internațională a persoanelor vârstnice, pentru prima dată la Centrul „Cuvioasa Nazaria” Văratec

Marți, 1 octombrie 2019, la Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice „Cuvioasa Nazaria” de la Mănăstirea Văratec  - județul Neamț, a fost celebrată Ziua internațională a persoanelor vârstnice. Cu acest prilej, la căminul de bătrâni din proximitatea așezământului monahal, a avut loc un moment artistic muzical, s-au împărtășit gânduri și amintiri, iar la final, beneficiarii și angajații centrului au luat parte la un picnic.

Citește mai mult
1 Octombrie 2019

Ziua internațională a persoanelor vârstnice, pentru prima dată la Centrul „Cuvioasa Nazaria” Văratec

Marți, 1 octombrie 2019, la Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice „Cuvioasa Nazaria” de la Mănăstirea Văratec  - județul Neamț, a fost celebrată Ziua internațională a persoanelor vârstnice. Cu acest prilej, la căminul de bătrâni din proximitatea așezământului monahal, a avut loc un moment artistic muzical, s-au împărtășit gânduri și amintiri, iar la final, beneficiarii și angajații centrului au luat parte la un picnic.

Citește mai mult
30 Septembrie 2019

„În ultimii 30 de ani nu am văzut vreodată Catedrala Mitropolitană fără să aibă schelă”

Din 1997 şi până astăzi, la Catedrala Mitropolitană din Iași se desfăşoară neîntrerupt ample execuții de consolidare şi restaurare. Lucrările au fost iniţiate de PF Părinte Patriarh Daniel şi continuă până astăzi prin purtarea de grijă a IPS Părinte Mitropolit Teofan. În continuarea lucrărilor, zilele trecute au fost demontate schelele dimprejurul lăcașului de cult, astfel exteriorul catedralei a fost expus în întregime.

Citește mai mult
30 Septembrie 2019

Programul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva (11-15 octombrie 2019)

În acest an, manifestările dedicate sărbătorii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva vor avea loc, la Iași, în perioada 11-15 octombrie. Alături de moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, vor fi aduse spre închinare și moaștele Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, din Insula Corfu, Grecia.

Citește mai mult
27 Septembrie 2019

IBMF 2019: „Romeiko” sau ținuta vestimentară a cântărețului de la strană

Ori de câte ori are ocazia să participe la evenimentele liturgice care au loc în lăcașurile de închinăciune ortodoxe, credinciosul grec din zilele noastre îi vede pe cântăreții de la strană îmbrăcați în rase negre și poziționați de o parte și de cealaltă a treptelor Sfântului Altar (adică în apropierea Sfântului Altar), înălțând imnuri într-un fel anume pe care, în linii mari, îl cunoaștem sub denumirea de muzică psaltică sau bizantină. Așa să se fi desfășurat, oare, și ceremoniile religioase în Catedrala „Sfânta Sofia” sau în Biserica împărătească cu hramul „Sfânta Irina” din Constantinopol, locul unde a luat naștere muzica psaltică care, mai apoi a evoluat în artă interpretativă bizantină pusă în slujba împăratului și a Patriarhiei Ecumenice?

Citește mai mult
27 Septembrie 2019

Școala de vară „Știu - Vreau să știu - Am învățat!” la Piatra Neamț

Bucuroși că suntem în a treia săptămână de școală, ne amintim totuși cu plăcere de activitățile desfășurate vara aceasta în cadrul Școlii de vară „Știu - Vreau să știu - Am învățat!”.

Citește mai mult
27 Septembrie 2019

„Ziua europeană a limbilor” la Seminarul din Botoșani

În perioada 23 - 26 septembrie 2019, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” din Botoșani, s-au desfășurat mai multe activități cu scopul de a celebra „Ziua europeană a limbilor”. Începând cu anul 2001, în urma inițiativei Uniunii Europene și a Consiliului Europei, pe 26 septembrie se sărbătorește diversitatea lingvistică, plurilingvismul și învățarea limbilor străine pe toată durata vieții.

Citește mai mult

Pagini