stiri

11 Iunie 2024

Pompierii ieșeni, în mijlocul angajaților Centrului Eparhial Iași

Marți, 11 iunie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, 70 de angajați ai Centrului Eparhial și ai subunităților aferente Arhiepiscopiei Iașilor, au primit vizita pompierilor și a paramedicilor SMURD.

Citește mai mult
10 Iunie 2024

PS Nichifor a binecuvântat lucrările exterioare ale bisericii din Ionășeni

Sâmbătă, 8 iunie, a fost o zi de mare bucurie pentru locuitorii satului Ionășeni, comuna Trușești din județul Botoșani. Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor s-a aflat în mijlocul comunității cu prilejul binecuvântării lucrărilor exterioare efectuate în ultimii ani la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.

Citește mai mult
9 Iunie 2024

Pelerinajul Pedestru cu prilejul hramului „Înălțarea Domnului” de la Mănăstirea Neamț, ediția a III-a

Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor împreună cu Protopopiatul Târgu Neamț organizează a treia ediție a Pelerinajului pedestru cu ocazia sărbătorii „Înălțării Domnului”, hramul Mănăstirii Neamț. Pelerinajul cuprinde două trasee, fiecare având ca lungime aproximativ 16 km.

Citește mai mult
9 Iunie 2024

(Video) Sfântul lăcaș al Mănăstirii Bisericani, înveșmântat în har

La Mănăstirea Bisericani din Protopopiatul Piatra Neamţ, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Preasfinţitul Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud şi Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, au sfințit astăzi, 9 iunie, biserica nou construită lângă istoricul paraclis al aşezării monahale, lucrări care au avut loc în ultimele două decenii sub coordonarea părintelui stareţ Serafim Mihali.

Citește mai mult
9 Iunie 2024

(Video) IPS Teofan: „Mulțumim lui Dumnezeu că a binecuvântat aceste locuri cu mănăstiri”

Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la sfințirea bisericii Mănăstirii Bisericani din județul Neamț, 9 iunie 2024.

Citește mai mult
9 Iunie 2024

Neamț: Casa Sfinților Iosif și Chiriac de la Bisericani a primit haină nouă luminoasă

Trei ierarhi ai Bisericii noastre au sfințit în Duminica a 6-a după Paști, 9 iunie, noul sfânt lăcaș al așezământului monahal de la Bisericani. La slujba de târnosire, precum și la Sfânta Liturghie, au slujit Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, şi Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord.

Citește mai mult
9 Iunie 2024

(Video) PS Macarie: „Toți sihaștrii de la Bisericani se bucură astăzi și sunt alături de noi”

Predica Preasfințitului Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, ținută în Duminica a 6-a după Paști, 9 iunie 2024, cu ocazia sfințirii bisericii Mănăstirii Bisericani din județul Neamț.

Citește mai mult
8 Iunie 2024

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel la sfinţirea bisericii Mănăstirii Bisericani

Pornind ei pe cale li s-a arătat într-un stejar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care le-a spus: ,,Întoarceți-vă înapoi, că și aici este grădina mea". De atunci a rămas această convingere că nu numai în Muntele Athos este grădina Maicii Domnului, ci și în fiecare mănăstire și biserică unde Maica Domnului este cinstită, chemată în rugăciuni și socotită Maică milostivă și mult ajutătoare.

Citește mai mult
8 Iunie 2024

Capela UMF Iași își sărbătorește hramul

Capela Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași își va serba în curând ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Luca al Crimeei. Slujba Vecerniei Mari va avea loc luni, 10 iunie, de la ora 19.30 iar Sfânta Liturghie va fi oficiată marți, 11 iunie, începând cu ora 6.30. Această perioadă de înflorire a comunității va fi încununată de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care va oficia Sfânta Liturghie în data de 20 iunie, de la ora 6.30.

Citește mai mult
8 Iunie 2024

Maica Siluana Vlad, de trei ani în Împărăția lui Dumnezeu

La Mănăstirea Frumoasa din Iaşi a avut loc în această dimineață, 8 iunie, Sfânta Liturghie și slujba Parastasului pentru schimonahia Siluana Vlad, la 3 ani de la trecerea sa la cele veșnice. Sfintele slujbe au fost săvârșite de un sobor de preoți și diaconi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Citește mai mult

Pagini