stiri

26 Mai 2024

(Foto) IBMF 2024 – Concert Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”

Sâmbătă, 25 mai, în cadrul celei de-a șaptea ediții a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași, a avut loc concertul susținut de Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu. Acesta a concertat pentru prima dată pe scena Festivalului, în cadrul unui spectacol de excepție, intitulat în mod sugestiv Madrigal pentru suflet, ce a avut loc pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri”. Corul Madrigal a adus spectatorilor cele mai frumoase lucrări de muzică sacră și laică de sorginte bizantină, aflate în repertoriul celebrului ansamblu.

Citește mai mult
25 Mai 2024

Slujiri arhierești în două parohii din Protopopiatul Botoșani. PS Nichifor: „Domnul este în mijlocul nostru și lucrează cele care ne sunt trebuincioase”

Sâmbătă, 25 mai, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a slujit Sfânta Liturghie la Parohia Pacea din Botoșani. Cu această ocazie, ierarhul a sfințit Aşezământul Social „Sfânta Irina”, aflat în vecinătatea locașului de cult. În după-amiaza aceleiaşi zile, Preasfinția Sa a sfințit locul şi a așezat piatra de temelie pentru un lăcaş de cult în comunitatea din Gulioaia, parohie înfiinţată în luna decembrie a anului 2023, în Protopopiatul Botoșani.

Citește mai mult
25 Mai 2024

IBMF 2024: Expozițiile „Libertate te iubesc” și „Parabolele Mântuitorului”, vernisate la Muzeul Mitropolitan

Cea de-a doua zi a celui mai mare festival de muzică bizantină din România a continuat vineri seara la Muzeul Mitropolitan din Iași, în sala „Baptisteriu”. Aici au fost vernisate expozițiile „Libertate te iubesc” și „Parabolele Mântuitorului”, cu lucrări ale Elenei Murariu, unul dintre cei mai cunoscuți pictori și iconari români contemporani.

Citește mai mult
24 Mai 2024

(Foto) IBMF 2024 – Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Ierarh Dosoftei

Vineri, 24 mai, în cadrul celei de-a șaptea ediții a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași, a avut loc Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Ierarh Dosoftei la Biserica „Sfântul Sava” din Iași.

Citește mai mult
24 Mai 2024

Activități de consolidare a voluntarilor Departamenului Minorități

Duminică, 19 mai, noua echipă de voluntari a Departamentului Minorități al Arhiepiscopiei Iașilor a participat la o activitate de consolidare a echipei în Parohia Buznea, Protopopiatul Pașcani, județul Iași.

Citește mai mult
24 Mai 2024

Festival de pricesne în Duminica Mironosițelor, la Avrămeni

În Duminica a 3-a după Paști, la biserica Parohiei „Sfântul Dumitru” Avrămeni, în cadrul Cercului Pastoral „Sfântul Efrem cel Nou”, Protopopiatul Săveni, s-a desfășurat Festivalul de pricesne „Patimile și Învierea Domnului”, ediția a VI-a.

Citește mai mult
24 Mai 2024

(Video) A început Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași 2024

Începând de ieri seară, timp de patru zile, Capitala Moldovei devine Capitala cântului bizantin. În cadrul Concertului inaugural „Domnul nostru Iisus Hristos – Tămăduitorul”, care a avut loc joi, 23 mai, la Cinema Victoria, a debutat cea de-a a șaptea ediție a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași. Cel mai mare eveniment din țară dedicat muzicii psaltice are ca temă Tămăduirea în imnografie.

Citește mai mult
23 Mai 2024

Iașul, primăvara muzicii bizantine: A început IBMF 2024

Începând din această seară, timp de patru zile, Capitala Moldovei devine Capitala cântului bizantin. În cadrul Concertului inaugural „Domnul nostru Iisus Hristos – Tămăduitorul”, care a avut loc joi, 23 mai, la Cinema Victoria, a debutat cea de-a a șaptea ediție a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași. Cel mai mare eveniment din țară dedicat muzicii psaltice are ca temă Tămăduirea în imnografie.

Citește mai mult
23 Mai 2024

(Video) La Miclăușeni se desfășoară cursurile pentru obținerea gradelor profesionale în preoție

În perioada 22 - 30 mai, la Centrul „Sfântul Proroc Ilie” din Miclăușeni, județul Iași, se desfășoară cursurile pentru obținerea gradelor profesionale în preoție. În jur de 40 de clerici din Mitropolia Moldovei și Bucovinei participă în aceste zile la diferite ateliere de formare, susținute de profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, precum și de la alte instituții de învățământ din Iași sau din țară. Ziua a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, în biserica „Buna Vestire” a Mănăstirii Miclăușeni.

Citește mai mult
23 Mai 2024

La Centrul „Sfântul Proroc Ilie” din Miclăușeni se desfășoară cursurile pentru obținerea gradelor profesionale în preoție

În perioada 22 - 30 mai, la Centrul „Sfântul Proroc Ilie” din Miclăușeni, județul Iași, se desfășoară cursurile pentru obținerea gradelor profesionale în preoție. În jur de 40 de clerici din Mitropolia Moldovei și Bucovinei participă în aceste zile la diferite ateliere de formare, susținute de profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, precum și de la alte instituții de învățământ din Iași sau din țară. Ziua a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, în biserica „Buna Vestire” a Mănăstirii Miclăușeni.

Citește mai mult

Pagini