Joi, 7 Decembrie 2023
Mihail Vrăjitoru

În contextul Zilei Internaționale a Persoanei cu Dizabilități (3 decembrie), studenții Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, specializarea Asistență Socială, îndrumați de pr. lect. dr. Ilarion Mâță, au organizat un eveniment dedicat copiilor cu Sindrom Down. Invitatul special al evenimentului a fost Asociația Down Activ Moldova, ai cărei membrii sunt tineri cu Sindrom Down și autism.

Evenimentul, organizat din dragoste pentru persoanele cu deficiențe, a avut loc joi, 7 decembrie, începând cu ora 16.00, în Sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan din Iași.

Programul evenimentului a cuprins, printre altele, un program artistic al tinerilor cu Sindrom Down din cadrul asociației ADAM, urmat de susținerea prezentărilor cu temele: „Cel de-al treilea cromozom - despre Sindromul Down”, „Rolul terapiei spirituale în procesul de integrare socială” și „Asistența Socială a tinerilor cu dizabilități”.

Punctul central al evenimentului de astăzi a fost participarea la workshop-ul „Rolul Asistentului social teolog în serviciile sociale dedicate persoanei cu dizabilități”, ce a prilejuit interacțiunea studenților teologi asistenți sociali cu tinerii cu Sindrom Down.

Mai multe detalii despre acest eveniment am aflat de la pr. lect. dr. Ilarion Mâță de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași:

De foarte puține ori se întâmplă ca studenții să se întâlnească direct cu acești beneficiari ai serviciilor sociale. Este o șansă mare pentru noi, și putem spune, și o binecuvântare că în această seară au putut interacționa direct cu ei, oameni minunați care au venit de departe pentru a ne arăta că ei nu sunt oameni cu deficiențe, ci sunt oameni cu abilități, cu aptitudini, altele decât ale noastre. Sunt oameni care au cromozomul 21, trisomia 21 – au acel cromozom al iubirii în plus. Lor le plac foarte mult îmbrățișările, după cum ați văzut, sunt oameni ai iubirii și în această seară ne-au demonstrat că sunt chiar mai buni decât noi în multe privințe.

Prezent la eveniment, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași, părintele profesor Ioan Cristinel Teșu a afirmat faptul că dragostea pe care o investim în acești copii își primește mare răsplată din partea lui Dumnezeu:

Spunea Sfântul Paisie Aghioritul că prin dragostea pe care o arătăm semenilor noștri aflați în suferință, cu atât mai mult unor copii nevinovați care poartă asupra lor aceste semne ale suferinței, auziți cum spunea Sfântul Paisie: „Dacă nu ai păcate, te-ai sfințit dintr-odată. Dar dacă totuși ai păcate, prin dragostea pe care o arăți față de semenii tăi aflați în suferință, în mod direct proporțional, Dumnezeu îți iartă din păcatele tale”. Astfel încât, actul de educație, actul de asistență, actul de îngrijire, dragostea pe care o investim în acești copii își primește mare răsplată din partea lui Dumnezeu, iertându-ni-se din păcatele pe care le săvârșim cu voie sau fără de voie și reușind în acest fel să ne reîntâlnim dincolo, cum frumos spunea Paisie Olaru de această dată, duhovnicul de la Sihla și Sihăstria, „în Împărăția lui Dumnezeu, într-un colțișor de Rai”.