Vineri, 7 Septembrie 2018

În perioada 31 august - 2 septembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, s-a desfășurat cea de-a III-a ediție a taberei „Bucuria Prieteniei”, în Parohia „Izvorul Tămăduirii” - Siliștea, Protopopiatul Botoșani.

În prima zi tinerii au participat la săvârșirea Sfintei Liturghii, unde s-au împărtășit. A urmat  micul dejun, apoi cei prezenți au avut parte de jocuri de cunoaștere și încredere. În cea de-a doua parte a programului, inspectorul principal al IPJ - Botoșani, Aluculesei Dan a susținut o activitate de prevenție. La sfârșitul zilei, am vizitat Casa memorială „Teoctist Patriarhul” din localitatea Tocileni, gazdă fiindu-ne primarul Cozmin Epuraș.

După micul dejun, în ziua a doua, au urmat ateliere pe grupe de vârstă, karaoke și activități de teambuilding. Masa de prânz ne-a încărcat cu energia necesară pentru a continua cu jocuri de perspicacitate și atenție, dar și pentru mișcare. Timp de două ore, căpitanul Tirli Bombirli Birli, în persoana actorului Marius Rusu, ne-a plimbat peste mări și țări într-o aventură spectaculoasă.

Cea de-a treia zi a fost deosebită: după Sfânta Liturghie, tinerii au primit diplome de participare la această activitate. Seara, ne-am bucurat, cu mic cu mare, de activități recreative, tort și foc de tabără.

Au fost trei zile binecuvântate! Aducem mulțumiri doamnei senator Doina Federovici, pentru sprijinul material oferit, domnului primar Cozmin Epuraș, care a facilitat vizitarea Casei memoriale „Teoctist Patriarhul” și domnului inspector principal al IPJ - Botoșani, Aluculesei Dan! Mulțumiri alese părinților pentru sprijinul acordat și implicare! Felicitări, copii! (Preot Marius Babiuc)