În perioada 25-29 iulie, Parohia Ortodoxă „Vovidenia” din oraşul Vicovu de Sus a fost gazda celei de-a II-a ediţii a Taberei de vară „Suflet Bucovinean”, ediţie dedicată Centenarului Marii Uniri.
La această ediţie s-au înscris peste 240 de participanţi, cu vârste cuprinse între 4 şi 18 ani, atât din Vicovu de Sus, cât şi din împrejurimi: Rădăuţi, Vicovu de Jos, Bilca, Gălăneşti, Straja, chiar şi din Ucraina. „Aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru cele cinci zile pline de activităţi şi de momente minunate, ce vor rămâne în sufletele tuturor ca amintiri vii. Ne-am dorit să continuăm acest proiect frumos pentru ca să-i apropiem pe copii de Hristos şi de Biserica Sa, să realizeze cât de importantă este viaţa în comuniune şi să guste din iubirea revărsată de Dumnezeu, căci «unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Lui, acolo este şi El în mijlocul lor» (Matei 18, 20). Avem parte de o comunitate frumoasă, care are menirea să lucreze şi să investească în viitorul, educaţia şi buna creştere a copiilor ei. Activităţile de acest gen îşi propun să sădească în sufletele celor mici dorinţa de a împărtăşi bucurii cu cei din jur, de a intensifica conştiinţa iubirii aproapelui şi de a se apropia mai mult de Hristos prin comuniune cu ceilalţi. Anul acesta serbăm Centenarul Marii Uniri şi suntem datori să rememorăm clipele pline de emoţie prin unirea sufletelor spre dobândirea unirii cu Împărăţia lui Dumnezeu. Mulţumim tuturor celor care au făcut posibilă această minunată experienţă de cinci zile: voluntari, organizatori, părinţi, copii, parteneri şi sponsori”, a declarat părintele paroh Mircia Irina, organizator al taberei.
Ca partener în organizarea acestei tabere a fost implicată şi Şcoala Gimnazială Nr. 1 din Vicovu de Sus. Maria-Daniela Mironescu, director al acestei instituţii a afirmat: „Tabăra de vară «Suflet Bucovinean», ediţia a II-a, a fost o provocare pentru noi toţi, organizatori, parteneri, voluntari, părinţi, copii. Astfel, în cele cinci zile, între copiii participanţi a avut loc o adevărată întâlnire, prin care ei au descoperit ceea ce îi uneşte, dar şi ceea ce îi face unici; s-au descoperit pe ei înşişi. Regăsindu-se pe ei înşişi, de fapt, s-au regăsit în Hristos şi în Biserică. Activităţile la care au participat, prieteniile pe care le-au legat unii cu alţii, cu voluntarii, cu întreaga echipă, au arătat, încă o dată, că Ortodoxia este prezentată şi trăită, nu doar expusă teoretic, forţa anturajului din această tabără fiind folosită în sens pozitiv. Ţin să mulţumesc părintelui paroh Mircia Irina şi domnului Cristian-Ştefan Irina pentru iniţiativă şi implicare, minunaţilor voluntari pentru grija şi răbdarea faţă de tinerele vlăstare, părinţilor pentru susţinere şi ajutorul dat. Această tabără vine ca o încununare a credinţei în Dumnezeu, pentru că în dezvoltarea unei educaţii autentice pentru viaţă este esenţială cultivarea unei legături statornice şi a unei cooperări rodnice între Biserică, Şcoală şi Familie, fapt demonstrat şi în cele cinci zile”.
„Copiii au simțit pe viu că ei sunt Biserica, că Dumnezeu iubește bucuria și jocul frumos”
În cele cinci zile de tabără copiii, împărţiţi în şase grupe, s-au bucurat de cinci ateliere: muzică, comunicare, handmade, tir cu arcul şi „Vicov ball”. Din cele şase grupe, două ai fost compuse din juniorii taberei, copii cu vârste între 4 şi 8 ani, care s-au bucurat şi de alte activităţi menite să le capteze atenţia. Fiecare zi a debutat cu înviorarea şi cu rugăciunea de dimineaţă, iar la finalul zilelor copiii şi-au unit sufletele în rugăciune, ca semn de mulţumire pentru bucuriile trăite în tabără. Echipa de voluntari a fost formată din 14 tineri, coordonaţi de Flavius-Ştefan Popa, care a afirmat: „Bucuria noastră şi a colegilor noştri animatori vine cu prilejul organizării celei de-a II-a ediţii a acestei tabere minunate, în inima Bucovinei, tabără aşteptată cu drag atât de copii, cât şi de voluntari. Nădăjduim că aceste zile pline de activitate şi aventură să îi ajute pe tineri să înţeleagă că adevarata comoară a comunităţii reprezintă de fapt unitatea şi unirea în Hristos, împreuna lucrare atât la rugăciune şi cateheză, lucrare ce s-a săvârşit odată cu împărtăşirea copiilor cu Sfintele Taine. Dorim să îi îmbrăţişăm pe tineri şi să le arătăm că venirea în tabără nu a fost în zadar. Le mulţumim organizatorilor, părintelui paroh, autorităților implicate, sponsorilor şi voluntarilor, căci fără acești oameni minunaţi, Tabăra «Suflet Bucovinean» nu ar fi avut loc. Aşteptăm cu dragoste şi cu bucurie să ne revedem şi la anul”.
În cea de-a doua zi de tabără, toţi copiii au luat parte la un scurt pelerinaj la mănăstirile Putna şi Sihăstria Putnei, iar la final au poposit la marginea pădurii dintre cele două așezări monahale şi s-au bucurat de grătarul pregătit de o parte din părinţi şi de organizatori. Partea a doua a celei de-a treia zi a fost dedicată activităţilor sportive: campionat de fotbal, frisbee, badminton, volei cu baloane cu apă, jocurile „cel mai îmbrăcat animator” şi „cel mai lung şiret”.
Alexandra Cîrstean, profesor din Vicovu de Sus şi voluntar în cadrul taberei, ne-a mărturisit: „Această tabără este o minunată inițiativă pentru tinerii din zona Vicovului și din împrejurimi. Cu bucurie am spus «Da» solicitării de a fi parte din echipa de voluntari și cu bucurie împărtășesc aceste gânduri, după cinci zile de activități diverse și provocări venite de la cei mici și cei mai mari. Dacă participanţii au învățat ce reprezintă munca în echipă, comunicarea și sincronul prin joc, noi, cei mai mari, am exersat răbdarea și înțelegerea, reamintindu-ne de zburdălnicia propriei copilării. Au fost zile de o reală utilitate, pe care momentan prea puțin o conștientizăm. Copiii care au luat parte la aceste activități se vor raporta mult mai pozitiv la ceea ce este Biserica. În aceste zile au simțit pe viu că ei sunt Biserica, că Dumnezeu iubește bucuria și jocul frumos, acceptarea și toleranța, prietenia și comuniunea dintre oameni, indiferent dacă sunt localnici sau persoane venite din străinătate, copii cu capacități normale de relaționare sau cu dizabilități. Rugăciunea și jocul de azi al copiilor vor fi rugăciunea (gândul către Dumnezeu) și curajul de a munci și de a-și asuma responsabilități a adulților de mâine. Acestea sunt semințe, care o dată sădite, lucrează și dau la timp prielnic roade. O astfel de activitate presupune mult curaj și sacrificiu și este o adevărată investiție în oamenii mari de mâine. Bucovina, și țara noastră ortodoxă în profunzime, are nevoie de tineri precum cei care au făcut posibilă această experiență pentru copiii participanți. Toate felicitările! Și Doamne ajută ca întru mulți ani să se adune copiii, părinții și bunicii în astfel de activități. Vatra satului să fie în pridvorul Bisericii. Cu bucurie va îmbrățișez și vă mulțumesc pentru aceste zile!”.
În penultima zi, animatorii au organizat „Vânătoarea de comori”, joc la finalul căruia copiii s-au bucurat de îngheţata ascunsă în cufărul comorii, ziua încheindu-se cu un foc de tabără în jurul căruia aceştia au cântat, au dansat, s-au înfruptat din bezelele americane coapte la foc şi au împărtăşit gânduri frumoase cu privire la cele petrecute în tabără.
Pentru Onuţa Frunză este al doilea an în care participă ca animator în cadrul atelierului de comunicare al acestei tabere: „Această tabără plină de folos s-a dovedit a fi timp de har şi de amintiri unice pentru participanţi, organizatori, animatori şi voluntari. Bucuria reîntâlnirii în cadrul taberei a fost dublată de organizarea acesteia în contextul sărbătorii Centenarului Marii Uniri, reper semnificativ întru unitate, conlucrare, dragoste şi credinţă pentru fiecare dintre noi. În calitate de animator, am perceput a II-a ediţie ca pe o veritabilă provocare: experienţe noi, copii numeroşi, frumoşi la chip şi suflet, implicaţi şi receptivi. Totodată, am avut şansa să întâlnesc aceiaşi oameni autentici, cu devotament faţă de Dumnezeu şi comunitate, caracterizaţi de sârguinţă şi ospitalitate nemărginită. Pentru fiecare dintre noi, tabăra a reprezentat un prilej de reconsiderare a lucrurilor cu adevărat importante şi de descoperire a lucrărilor lui Dumnezeu săvârşite prin mâinile oamenilor. Fiecare dintre momentele petrecute alături de cei din Vicovu de Sus nu a fost nicicum irosit, ci a fost preţuit şi transformat lăuntric. Aducem mulţumiri părintelui paroh Mircia Irina şi familiei sale, precum şi tuturor colaboratorilor care au făcut posibilă organizarea taberei spre folosul copiilor şi al comunităţii”.
Ultima zi de tabără a fost încununată de săvârşirea Sfintei Liturghii, în cadrul căreia participanţii s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele lui Hristos, moment socotit de toţi ca şi „comoara spirituală a taberei”. La finalul Sfintei Liturghii, după cuvintele de mulţumire adresate şi după vizionarea filmului taberei, copiii au fost premiaţi şi s-au bucurat de ultimele momente petrecute alături de animatori. (Cristian-Ştefan Irina)