Sâmbătă, 15 iunie, a avut loc prima ediție a Taberei din Pridvorul Satului în Parohia Bicaz Chei 1. Activitatea a debutat cu înviorarea de dimineață prin dans și gimnastică. Au urmat activitățile educative sub forma atelierelor de comunicare, orientare în natură, folk și educație financiară.
Bucuria a continuat în joacă pe un traseu cu obstacole. La final, toți participanții au primit diplome și dulciuri.
Au participat 35 de copiii de vârste diferite. Activitatea a fost coordonată de opt voluntari din cadrul Departamentului Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor.
Duminică, 16 iunie, voluntarii Taberei din Pridvorul Satului și copiii au participat la Sfânta Liturghie.
Această primă ediție a trezit emoții în rândul participanților și speranța revederii într-o viitoare tabără. Taberele din Pridvorul Satului aduc veselie în satele noastre, speranță, zâmbet și amintiri frumoase, toate sub oblăduirea bisericii. (Pr. Adrian Ștefan Chelaru)