Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan și cu sprijinul Sectorului de Misiune - Departamentul tabere al Arhiepiscopiei Iașilor, am organizat în curtea bisericii Smârdan, în perioada 16-17 iulie 2018, cea de-a IV-a ediție a taberei dedicată copiilor și tinerilor sub titlul „Tabăra din pridvorul satului”.
Pentru organizarea acestei tabere am primit ajutorul a nouă tineri voluntari (elevi și studenți) atât de la Iași cât și de la Dorohoi, care au moderat patru ateliere - dans, muzică, creație artistică și plastică - la care au participat 80 de copii și tineri.
Deschiderea oficială a taberei a avut loc în biserica parohială din Smârdan, unde preotul paroh Grigore Andrei-Silviu a ținut o scurtă slujbă de binecuvântare, urmat de coordonatorul taberei - Oana-Maria Huțanu (absolventă a Facultății de Teologie Ortodoxă Iași) - care a prezentat participanților programul de activități. După aceste momente deosebite, a urmat în curtea bisericii sesiunea de cunoaștere dintre participanți și voluntari și împărțirea pe grupe, în cadrul cărora copiii și tinerii au avut parte de experiențe frumoase. În ambele zile, toți participanții au servit masa la casa praznicală din curtea bisericii, iar în cea de-a doua zi s-a slujit de către preotul paroh și preotul Pristavu Cosmin- Constantin (Parohia Oroftiana) Sfânta Liturghie, la care o parte din copii și tineri s-au spovedit și împărtășit. Toți participanții au avut parte de un foc de tabără, dar și de un moment emoționant legat de împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, prezentat de profesorul de istorie Oanea Alexandru-Mihai de la Școala Smârdan. La finalul momentului dedicat Centenarului, toți cei prezenți au mers din biserică în curtea acesteia, unde au format cifra umană 100 și au înălțat Bunului Dumnezeu o rugăciune de mulțumire. Printre activitățile desfășurate amintim : vânătoarea de comori, pânza de păianjen, jocuri sportive etc. Tabăra s-a dovedit a fi și anul acesta utilă copiilor și tinerilor, deoarece mulți dintre ei nu au posibilitatea să plece într-o vacanță sau să beneficieze de asemenea activități frumoase și educative. Nădăjduim că această activitate, ca și celelate pe care le desfășurăm la Parohia Smârdan, să ajungă la sufletele copiilor și tinerilor, amintindu-le totodată că fără Dumnezeu nu putem face nimic. (Profesor Grigore Alina)