Miercuri, 24 Iulie 2019

Aşteptată cu nerăbdare de către copiii din grupul de cateheză al Parohiei „Sfântul Nicolae” - Sadova, Tabăra „Vacanţă în tinda Bisericii” - ajunsă la a IV-a ediţie - a debutat joi, 18 iulie, sub îndrumarea preotului paroh Simion Mîndrilă, cu întâlnirea tuturor participanţilor (50 la număr) în biserica parohială, unde s-au rugat lui Dumnezeu pentru rostuirea bună a lucrurilor.

A urmat atelierul de muzică susţinut de teologul Iustinian Ioan Mîndrilă, în cadrul căruia participanţii au deprins tainele muzicii corale, iniţiindu-se în tehnicile executării corecte a unor partituri ce cuprind fiorul lin al dragostei de neam, de ţară şi de Dumnezeu. Ziua a continuat cu jocuri muzicale care au pus la încercare atenţia, ritmul, folosindu-se şi materiale atipice, precum hârtia. Spre final, participanţii au făcut cunoştinţă cu tehnica transferului unei imagini printate pe canvas, tehnică ce a stârnit multă curiozitate.

În ziua a doua a taberei am avut-o ca invitat pe doamna preoteasă Elena Coca, fiică a parohiei, cea care le-a descoperit copiilor frumuseţea încondeierii ouălor în tehnica Batic. Îmbucurător a fost faptul că mulţi au receptat mesajul principal, acela de a continua tradiţiile satului şi ale zonei, într-o lume a fake-ului şi a imitării lucrurilor îndoielnice, a importurilor şi a banalului. Arta încondeierii şi cuvântul dulce ale artistei (doamna preoteasă fiind şi cadru didactic mai bine de 40 de ani) i-a cucerit pe participanţi, promiţându-ne astfel ca în viitorul apropiat să mai avem asemenea întâlniri, în care doritorii vor putea deprinde tainele acestui meşteşug ridicat la rang de artă.

De ziua Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul ne-am regăsit în duh de rugăciune la Sfânta Liturghie, împreună cu toată suflarea satului, mulţumindu-I Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile primite, rugându-L ca pe mai departe să insufle acestor tineri dragostea de Biserică, de familie şi de satul natal.

Seara, în jurul obişnuitului foc de tabără, copiii s-au jucat, au copt bezele şi s-au bucurat pe ritmurile muzicii noastre populare, veselia fiind la ea acasă, mai ales că doamna Monica Lehaci a fost o gazdă extrem de primitoare. Trebuie menţionat şi faptul că în fiecare zi au avut loc ateliere de cunoaştere, de autocunoaştere, de dezvoltare personală, de aprofundare a unor cunoştinţe cultural-religioase şi, nu în ultimul rând, de identificare şi cultivare a binelui, toate acestea prin joc şi cuvânt, o contribuţie majoră având-o doamna preoteasă Lidica Mihaela Mîndrilă, cadru didactic. În cele trei zile de tabără am avut oaspeţi trei copii de la Centrul „Visătorii”, care s-au bucurat de dragostea gazdelor şi a celorlalţi participanţi, cu toţii devenind o mică familie în jurul Bisericii.

Credem că în aceste zile participanţii au descoperit şi conştientizat faptul că valorile tradiţionale ale zonei şi învăţătura Bisericii noastre strămoşeşti stau în viitorul apropiat pe umerii lor, nu povară, ci sens în devenirea lor ca cetăţeni ai Împărăţiei lui Dumnezeu. Mulţumirile noastre se îndreaptă în acest an către familia domnului inginer Nicolae Hurghiş şi familia domnului Ion Latiş, care au pus umărul la reuşita acestei ediţii a IV-a a Taberei de educaţie creştin-ortodoxă, prin care dorim să continuăm tradiţia de secole a Bisericii, aceea de a învăţa, de a educa şi de a-L împărtăşi pe Hristos şi copiiilor. (Preot paroh Mîndrilă Simion)