Unsprezece clerici din județele Neamț și Bacău au săvârșit la început de săptămână, pe 11 noiembrie 2019, Taina Sfântului Maslu pentru aproximativ 60 de deținuți din Penitenciarul Bacău. Cu acest prilej, preoții s-au rugat împreună cu persoanele private de libertate, au discutat cu aceștia și le-au oferit iconițe. Alături de cei închiși a participat și personalul de securitate al unității de detenție.
La invitația conducerii Penitenciarului Bacău și prin intermediul părintelui Daniel Mașala de la paraclisul unității de detenție, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan și a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, opt preoți din Protopopiatul Roznov, județul Neamț, și trei clerici din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului au săvârșit slujba Aghesmei, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina și Taina Sfântului Maslu pentru persoanele private de libertate. Alături de deținuți a participat și conducerea penitenciarului, dimpreună cu membrii personalului de protecție. Această vizită s-a desfășurat în urma proiectului misionar-pastoral „În temniţă am fost şi aţi venit la Mine“, inițiat și dezvoltat în urmă cu câțiva ani de către părintele Petru Munteanu de la Parohia „Sfinții Voievozi” din Săvinești – Neamț, alături de părintele capelan și conducerea unității.
Sfintele slujbe au fost oficiate de părintele protopop Vasile Țoc, împreună slujind pr. Petru Munteanu de la Parohia Săvinești II, pr. Iulian Asandei de la Parohia Poloboc - Neamț, pr. Radu Andonie de la Parohia Frunzeni - Neamț, pr. Camelian Gubert de la Parohia Mănoaia - Neamț, pr. Petru Pristavu de la Parohia Costișa - Neamț, pr. Alexandru-Cristinel Munteanu de la Parohia Zănești - Neamț, pr. Mihai Meraru de la Parohia Dragomirești - Neamț, pr. Ionuț Comisu de la Parohia „Sfinții Împărați” Bacău, pr. Liviu Apetrei de la Parohia Țepoaia - Bacău și părintele Daniel Mașala de la paraclisul Penitenciarului Bacău.
„Cu multă emoție și dragoste față de Dumnezeu am venit astăzi aici să îi vizităm pe cei din închisoare. Invitația îi aparține domnului Sorin Dîrțu, directorul penitenciarului, care este o persoană apropiată de Biserică. Ajungând la poarta penitenciarului ne-am bucurat când am văzut mai mulți părinți slujitori. La fel ca și mine, ei sunt de departe, unii chiar mai de departe. Însă din iubire față de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cu sprijinul părintelui capelan, am dorit să ne rugăm împreună, să ne adunăm în taina frumoasă a rugăciunii care ne vindecă rănile sufletului, care ne dăruiește adevărata pace și adevărata binecuvântare în Hristos Domnul nostru”, a declarat părintele Petru Munteanu de la Parohia „Sfinții Voievozi” Săvinești, inițiatorul acestui proiect.
„Pentru noi a fost o activitate pastoral-misionară reușită și am văzut pe chipul lor că deținuții au trăit aceste slujbe. Pe chipul celor privați de libertate am văzut imaginea vameșului «Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!» . Ascultând slujbele se gândeau trecutului lor, dar și spre un viitor mai bun”, a afirmat părintele Daniel Mașala.
La final, preoții au mers prin celulele de detenție, au discutat cu cei privați de libertate și le-au dăruit icoane și produse alimentare. Penitenciarul Bacău este aşezat în partea de vest a oraşului, iar la început locul de deţinere dispunea de 4 corpuri de clădire pentru cazarea deţinuţilor, un corp de clădire pentru pavilionul administrativ şi alte construcţii aferente. Prin construcţii şi amenajări ulterioare s-a mărit capacitatea de cazare astfel că în 1971 aceasta era de 770 de locuri. În prezent, în Penitenciarul Bacău se află peste 500 de persoane private de libertate.