Arhiepiscopia Iasilor

2 Iulie 2017

Pictura interioară a Bisericii Banu din Iași, resfințită de 2 ierarhi (Galerie FOTO)

După ce în luna octombrie a anului 2012 a avut loc resfințirea, după ample lucrări de reabilitare și consolidare a Bisericii „Duminica tuturor sfinţilor“ - Banu din Iaşi, în această duminică a venit rândul ca și pictura interioară a acestui impresionant locaș de cult să primească harul binecuvântării. La fel ca și acum cinci ani, slujba de resfințire a picturii a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, și de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar Patriarhal, alături de un numeros sobor de preoți și diaconi.

Citește mai mult
1 Iulie 2017

Ctitoria ștefaniană din localitatea ieșeană Scânteia, resfințită de IPS Mitropolit Teofan (GALERIE FOTO)

Monument istoric, Biserica parohială din localitatea ieșeană Scânteia - ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt - a primit astăzi veșmântul resfințirii, după ample lucrări de restaurare și reabilitare. Slujba de târnosire, urmată de slujba Sfintei Liturghii, a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi. Drept răsplată pentru eforturile făcute, ierarhul a oferit distincţii de vrednicie tuturor celor care au ajutat de-a lungul timpului la restaurarea și înfrumusețarea locaşului de cult, iar preoții slujitori Teodor Mihăilă și Vasile Mihăilă au primit hirotesia întru iconom stavrofor.

Citește mai mult
1 Iulie 2017

Preasfințitul Părinte Qais Sadiq, către credincioșii ieșeni: „Avem nevoie de rugăciunile voastre!”

În ziua sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum. Alături de numeroşi credincioşi ieşeni, la slujba arhierească s-au rugat şi optsprezece credincioşi din Cipru, Egipt, Liban, Iordania şi Palestina, aflaţi în pelerinaj alături de ierarh în aceste zile în România.

Citește mai mult
30 Iunie 2017

Concert de muzică psaltică la Biserica Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt din Iași

Luni, 3 iulie, ora 17.00, la Biserica Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt din Iași va fi organizat un concert de muzică psaltică.

Citește mai mult
30 Iunie 2017

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

În Duminica a 4-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie la Biserica Banu din Iaşi.

Citește mai mult
29 Iunie 2017

(Video) Sfințire de biserică în Parohia Stânca Roznovanu, județul Iași

Biserica cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților” din satul Stânca Roznovanu, comuna Victoria, județul Iași a fost sfințită joi, 29 iunie 2017, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. 

Citește mai mult
29 Iunie 2017

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, cinstiţi la Spitalul Pădureni - Grajduri

De sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, biserica Spitalului Pădureni - Grajduri şi-a cinstit ocrotitorii. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi şi a fost urmată de Parastasul pentru cei adormiţi.

Citește mai mult
29 Iunie 2017

Sărbătoare în Parohia Bocniţa, Protopopiatul 3 Iaşi

Biserica „Sfinţii Apostoli Pentru şi Pavel“ - Bocniţa, comuna Sineşti, Protopopiatul 3 Iaşi, judeţul Iaşi, şi-a serbat ieri, 29 iunie 2017, hramul.

Citește mai mult
29 Iunie 2017

Şcoală de vară în Parohia Iazu-Nou, Protopopiatul Hârlău

Copiii din Parohia Iazu-Nou, comuna Şipote, Protopopiatul Hârlău, judeţul Iaşi, participă pe perioada vacanţei de vară la lecţii de limba engleză şi limba italiană, oferite gratuit de prof. Ramona Călugăru.

Citește mai mult
29 Iunie 2017

Biserica „Duminica Tuturor Sfinților” din satul Stânca, sfințită de IPS Mitropolit Teofan (GALERIE FOTO)

Credincioşii din Parohia Stânca Roznovanu a Protopopiatului 1 Iaşi au găzduit ieri, 29 iunie 2017, cel mai semnificativ eveniment religios care s-a desfăşurat vreodată în parohia lor, respectiv sfinţirea bisericii cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor“. Evenimentul a căpătat o mare amploare, atât datorită actului divin în sine şi prezenţei chiriarhului locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, cât şi datorită numărului mare de preoţi prezenţi în soborul slujitor. Au contribuit la crearea atmosferei de maximă sărbătoare şi cele câteva sute de credincioşi prezenţi, care au avut ocazia să treacă prin altarul noului locaş sfinţit, precum şi hirotesia întru iconom stavrofor a preotului paroh Adrian Vasile Miron.

Citește mai mult

Pagini