(Video) În dialog cu Ioannis Hanna - IBMF 2017
În dialog cu Ioannis Hanna - IBMF 2017
În dialog cu Georgios Konstantinou - IBMF 2017
Specialiști din întreaga lume ortodoxă participă în această săptămână la cea de-a doua Conferință Internațională despre Media Digitală și Pastorația Ortodoxă (DMOPC18) la Academia Ortodoxă din Creta.
Începând cu anul 2016, Duminica a 3-a după Rusalii a rămas rânduită ca zi de pomenire a Sfinților Mucenici de la Durostorum, care au pătimit pentru Hristos în primele veacuri creștine. Cu acel prilej, în Catedrala Mitropolitană din Silistra, Bulgaria, a fost săvârșită Sfânta Liturghie arhierească sub protia Preafericitului Părinte Neofit, Patriarhul Bulgariei. La sfârșitul Sfintei Liturghii, în chip solemn, s-a proclamat Duminica a 3-a după Rusalii ca Duminică a cinstirii Soborului Sfinților Mucenici de la Durostorum, fiind prezentată icoana și cântându-se troparul închinat lor.
Duminică, 17 iunie 2018, Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” și „Sfinții Împărați Constantin și Elena” a Parohiei Baia III din Protopopiatul Fălticeni, judeţul Suceava, a fost sfinţită de trei ierarhi ai Bisericii noastre: IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului şi PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
Duminică, 17 iunie 2018, biserica Parohiei Baia III din localitatea Baia, Protopopiatul Fălticeni, judeţul Suceava, va fi sfințită de trei ierarhi ai Bisericii noastre: IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Sute de credincioși la Mănăstirea Petru-Vodă
Societatea Ortodoxă a Femeilor Române - Iaşi şi Centrul pentru Persoanele în vârstă – Vovidenia a organizat zilele acestea un pelerinaj în Republica Moldova pentru 49 de membre SFOR.
Asociația Tinerilor Ortodocși Români, filiala Flămânzi lansează pentru tinerii din orașul Flămânzi proiectul „100...împreună”. Că tot suntem în an centenar, ne-am gândit să petrecem în această vacanță de vară 100 de ore împreună.
Protopopiatul Piatra Neamţ, în colaborare cu Parohia „Sfântul Ioan Domnesc” - Catedrală și în parteneriat cu Consiliul Județean Neamț, prin Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamț, organizează în ziua de sâmbătă, 23 iunie 2018, evenimentul „Proclamarea locală a canonizării Sfântului Gheorghe Pelerinul și Procesiunea cu Sfintele Moaşte cu ocazia sărbătoririi Sfântului Ioan Botezătorul, ocrotitorul oraşului nostru”.