Absolvenții Facultății de Teologie din Iași au depus Jurământul de credință
Absolvenţii ciclului de licență de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” Iaşi, au depus sâmbăta aceasta, 6 iulie 2019, Jurământul de credinţă faţă de Biserica Ortodoxă, de învățătura ei și faţă de instituția teologică universitară. Momentul a avut loc în timpul Sfintei Liturghii, oficiată la Catedrala Mitropolitană din Iași, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.