Pe data de 23 iulie 2017 avea loc la Suceava, prima dată după 35 ani, o hirotonie întru episcop. Părintele arhimandrit Damaschin Luchian de la Mănăstirea Sihăstria Putnei, ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la chemarea de arhiereu în şedinţa de lucru din 4 iulie 2017, avea să devină astfel Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Acum, la exact 1 an de zile de la acel moment istoric, Preasfinția Sa a acceptat să ne răspundă la câteva întrebări. Ce s-a schimbat în viața Preasfinției Sale în ultimul an? Ce înseamnă slujirea arhierească în România anului 2018? Ce mesaj are pentru preoții și mirenii ortodocși, dar și pentru cei de altă credință? Ce gânduri are Preasfinția Sa pentru jurnaliștii de azi, deopotrivă pentru cei din media religioasă și media laică? Despre toate acestea, dar și despre altele, puteți citi în interviul de mai jos.