Arhiepiscopia Iasilor

15 August 2024

(Foto) Priveghere în cinstea Sfântului Cuvios Iosif la Mănăstirea Văratec

În seara zilei de joi, 15 august, la mănăstirea Văratec din județul Neamț a avut loc slujba privegherii în cinstea Sfântului Iosif de la Văratec. Slujba a fost săvârșită de către Preasfințitul Ieronim, Episcopul Daciei Felix, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Citește mai mult
15 August 2024

Slujire arhierească la hramul Mănăstirii Zosin - PS Nichifor: „Maica Domnului a făcut toate câte i-a descoperit Dumnezeu”

Joi, 15 august, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a fost prezent în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Zosin din județul Botoșani. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie cu prilejul hramului așezământului monahal.

Citește mai mult
15 August 2024

(Video) Mănăstirea Văratec și-a sărbătorit hramul istoric

Momente de bucurie duhovnicească pentru obștea Mănăstirii Văratec din județul Neamț. Cu prilejul hramului așezământului monahal, maici și sute de credincioși au participat la sfintele slujbe săvârșite de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Citește mai mult
15 August 2024

Praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul istoric al Mănăstirii Văratec

Momente de bucurie duhovnicească pentru obștea Mănăstirii Văratec din județul Neamț. Cu prilejul hramului așezământului monahal, maici și sute de credincioși au participat la sfintele slujbe săvârșite de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Citește mai mult
15 August 2024

(Video) IPS Teofan: „Maica Domnului, deși înălțată la Cer, nu ne părăsește”

Cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, rostit în data de 15 august 2024 în cadrul Sfintei Liturghii săvârșite la Mănăstirea Văratec, cu prilejul hramului.

Citește mai mult
15 August 2024

(Foto) Sub ocrotirea Maicii Domnului: Sobor de ierarhi și popor credincios la hramul Mănăstirii Văratec

Joi, 15 august, mănăstirea Văratec din județul Neamț s-a serbat hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de Înaltpreasfințitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și de un sobor de preoți și diaconi.

Citește mai mult
14 August 2024

(Foto) Prohodul Maicii Domnului la Mănăstirea Văratec

În seara zilei de miercuri, 14 august, la Mănăstirea Văratec a fost săvârșită slujba Prohodului Maicii Domnului de către un sobor de preoți și diaconi.

Citește mai mult
14 August 2024

Ședință administrativă în cadrul Protopopiatului Iași I: A fost semnat un acord de înfrățire cu un Protopopiat din Basarabia

În cursul zilei de luni, 12 august, la Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași s-a desfășurat, cu binecuvântarea IPS Teofan, consfătuirea lunară cu preoții din Protopopiatul Iași I.

Citește mai mult
13 August 2024

Fundația Medicală Providența anunță implementarea proiectului „Educație pentru sănătate în comunități defavorizate”

Începând cu luna august 2024, Fundația Medicală Providența va implementa pe o perioadă de trei luni și jumătate proiectul „Educație pentru sănătate în comunități defavorizate”, fiind incluse cartierele Canta, Tătărași și Dacia. Acest proiect este finanțat de Primăria Municipiului Iași prin programul de finanțare a proiectelor societății civile din oraș în baza legii 350/2005, privind finanțările nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general.

Citește mai mult
12 August 2024

Școala de vară „Maica Domnului - ocrotitoarea copiilor”, ediția I, la Protopopiatul Dorohoi

În perioada 29 iulie - 9 august, în Protopopiatul Dorohoi s-a desfășurat prima ediție a Școlii de vară „Maica Domnului, ocrotitoarea copiilor”.

Citește mai mult

Pagini