A debutat cea de-a VII-a ediţie a Simpozionului Naţional „Explorări în tradiţia biblică românească şi europeană“
La Iaşi a debutat ieri cea de-a VII-a ediţie a Simpozionului Naţional „Explorări în tradiţia biblică românească şi europeană“. La eveniment a participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Timp de trei zile, specialişti în studii biblice din ţară şi din străinătate (Iaşi, Bucureşti, Chişinău, Cluj, Craiova, Baia Mare, Saarbruecken, Leuven şi Poitiers) vor dezbate diferite aspecte ale problematicii editării, traducerii, circulaţiei, receptării şi interpretării textelor sacre în limba română şi în alte limbi, vechi sau moderne.