(Video) A doua zi de sesiuni ale Conferinței IOTA
În cadrul Conferinței inaugurale a Asociației Teologice Internaționale au continuat astăzi, 11 ianuarie, sesiunile de prezentări cu tematică teologică.
În cadrul Conferinței inaugurale a Asociației Teologice Internaționale au continuat astăzi, 11 ianuarie, sesiunile de prezentări cu tematică teologică.
Are aproape 85 de ani şi de la vârsta de 8 ani a îmbrăţişat viaţa monahală. Ieri, 10 ianuarie 2019, maica stareţă Teofana Scântei a primit „Crucea Patriarhală”, în contextul împlinirii a 50 de ani de când păstoreşte obştea mănăstirii botoşănene Vorona.
Ieri, 10 ianuarie, la Iaşi au început lucrările Conferinţei Internaţionale IOTA 2019. În debutul zilei, invitaţii evenimentului au participat la rugăciunile de dimineaţă, rostite în mai multe limbi, în Biserica „Sfântul Gheorghe”, vechea Catedrală din cadrul Ansamblului mitropolitan, precum şi în capela Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae”.
Sărbătoare la Mănăstirea Vorona din județul Botoșani: maica Teofana Scântei a împlinit astăzi 50 de ani de la instalarea ca stareță. Cu acest prilej, în biserica mare a mănăstirii botoșănene a fost oficiată dis-de-dimineață Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. La eveniment au participat, alături de călugărițele mănăstirii, stareți din Eparhia Iașilor, reprezentanți ai autorităților locale și județene, credincioși apropiați așezământului monahal. La finalul slujbei, maicii Teofana Scântei i-a fost oferită „Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă distincţie bisericească, ca semn de gratitudine din partea Patriarhiei şi a Preafericirii Sale Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe. De asemenea, maica stareță a primită flori și diplome aniversare din partea Prefecturii Botoșani, a Consiliului Județean Botoșani și a Primăriei Vorona.
Joi, 10 ianuarie, la Iași au început lucrările Conferinţei Internaţionale IOTA 2019.
În perioada 9-11 ianuarie 2019, Departamenul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor desfășoară trei seminarii de formare în Iași (9 ianuarie), Botoșani (10 ianuarie) și Neamț (11 ianuarie), dedicate organizatorilor regionali ai Campaniei Luna pentru Viață 2019, ce va avea ca punct culminant, ca în fiecare an, Marșul pentru Viață 2019 „Unic din prima secundă”, din 23 martie.
Aseară a debutat la Iași Conferinţa teologică internaţională „Unitate pan-ortodoxă şi sinodalitate”, organizată de Asociaţia Teologică Ortodoxă Internaţională . Până pe data de 12 ianuarie, cei peste 300 de participanţi din 34 de ţări se vor întruni în 75 de sesiuni de lucru, în cadrul a 25 de grupuri tematice, cum ar fi teologie dogmatică, raportul dintre religie şi ştiinţă, eclesiologie, teologie liturgică şi altele.
În societatea contemporană, caracterizată prin secularizare accentuată, adică prin relativizarea valorilor religioase şi morale, este tot mai necesară o reînnoire a teologiei ortodoxe actuale, printr-o prezentare a legăturii profunde dintre adevărurile de credinţă, viaţa liturgică şi experienţa mistico-ascetică a Bisericii. Această prezentare relaţională dinamică trebuie realizată prin aprofundarea marilor teme ale credinţei şi vieţii Bisericii, în dialog cu nevoile pastorale şi misionare prezente.
Are aproape 85 de ani și de la 8 ani a îmbrățișat viața mănăstirească. La 10 ianuarie 1969, maica Teofana Scântei a fost numită stareţă a Mănăstirii Vorona. Se împlinesc 50 de ani de la acel moment – prilej de bucurie, de sărbătoare, de slavă dată lui Dumnezeu.
În perioada 9-12 ianuarie 2019 va avea loc la Iaşi Conferinţa teologică internaţională „Unitate pan-ortodoxă şi sinodalitate”. Cei peste 300 de participanţi din 34 de ţări se vor întruni în 75 de sesiuni de lucru, în cadrul a 25 de grupuri tematice, cum ar fi teologie dogmatică, raportul dintre religie şi ştiinţă, eclesiologie, teologie liturgică şi altele.