Arhiepiscopia Iasilor

9 Decembrie 2019

Concursuri pentru copii în Protopopiatul Piatra Neamţ

În prima parte a lunii decembrie, în Protopopiatul Piatra Neamţ au loc o serie de concursuri şi activităţi culturale şi catehetice cu tematica sărbătorilor de iarnă. Un astfel de eveniment este şi concursul județean de cultură generală „Moştenire pentru viitor - pe aripi de colindă”, care şi-a desfăşurat cea de-a VI-a ediţie.

Citește mai mult
8 Decembrie 2019

(Video) „Cutia cu papucei pentru Ei” alături de copii în luna Crăciunului

În ziua de 6 decembrie 2019, Colegiul „Sfântul Nicolae” a organizat evenimentul „Seara la Colegiu”, în Sala „Juventus”. Programul serii a cuprins momente artistice, cântece, colinde, momente de chitară și teatru și invitați surpriză. Tot de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, membrii Corului bărbătesc „Sfântul Ioan Rusul” al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” – Galata din Iași au organizat concert caritabil și au lansat un album cu colinde. Toate fondurile adunate cu acest prilej au fost direcționate către campania „Cutia cu papucei pentru Ei”. O nouă ediție a proiectului „Cutia cu Papucei pentru Ei” a avut loc duminica, 8 decembrie 2019, în localitatea Urșița, județul Iași – Parohia „Duminica Tuturor Sfinților”. Un număr de 40 de copilași au primit daruri și ghetuțe de iarnă din partea binefăcătorilor campaniei și a membrilor Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iași. Copiii au cântat, au participat la Sfânta Liturghie, au colindat și s-au împărtășit cu Sfintele Taine. La final, în atmosfera de sărbătoare, au primit darurile pregătite de voluntarii CSN.

Citește mai mult
8 Decembrie 2019

IPS Mitropolit Teofan, la Parohia Golăiești: „Nimic nu iubește Dumnezeu mai mult decât pe omul smerit”

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a slujit duminica aceasta Sfânta Liturghie în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” - Golăiești, Protopopiatul 2 Iași. Parohul acestei comunități este părintele Ciprian Dumitrache.

Citește mai mult
8 Decembrie 2019

Parastas pentru părinții Mănăstirii Sihăstria – PS Ignatie: „Ei au înduhovnicit țara noastră, au umplut-o de lumină!”

Credincioși din întreaga țară s-au rugat sâmbătă, 7 decembrie 2019, la Mănăstirea Sihăstria din județul Neamț, participând la Sfânta Liturghie și slujba Parastasului pentru marii duhovnici ai așezământului monahal: arhim. Cleopa Ilie, arhim. Ioanichie Bălan și ierom. Paisie Olaru. Tot cu acest prilej, a fost pomenit și starețul Victorin Oanele, trecut în 2014 la cele veșnice. Sfintele slujbe au fost săvârșite de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, delegatul IPS Părinte Mitropolit Teofan.

Citește mai mult
8 Decembrie 2019

(Video) Slujbă de pomenire pentru duhovnicii Mănăstirii Sihăstria Neamțului

Arhimandriții Cleopa Ilie și Ioanichie Bălan, precum și ieroschimonahul Paisie Olaru au fost pomeniți sâmbătă, 7 decembrie 2019, la Mănăstirea Sihăstria. Alături de cei trei mari duhovnici a fost pomenit și arhimandritul Victorin Oanele, fost stareț al acestui așezământ monahal. Slujba de pomenire a fost săvârșită de Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor, la finalul Sfintei Liturghii din biserica cea mare a Mănăstirii Sihăstria. La eveniment au participat stareți și clerici din eparhie, precum și numeroși credincioși din întreaga țară. Cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Episcop Ignatie, care a evidențiat trăsăturile duhovnicești ale părinților pomeniți astăzi. Dupa oficierea Parastasului, Preasfințitul Părinte Ignatie, dimpreună cu preoții și credincioșii, au mers în cimitirul Mănăstirii Sihăstria unde au fost citite rugăciuni la mormintele duhovnicilor.

Citește mai mult
6 Decembrie 2019

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae - primul hram sărbătorit în biserica nouă de la Bălușești

Credincioșii și preotul slujitor de la Parohia Bălușești din Protopopiatul Piatra Neamț s-au bucurat ieri, pe 5 decembrie, de săvârșirea Vecerniei, prima slujbă dedicată hramului în biserica nouă.

Citește mai mult
6 Decembrie 2019

Slujbă de toată noaptea pentru membrii Colegiului „Sfântul Nicolae”

Comunitatea Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iași își sărbătorește astăzi, 6 decembrie 2019, patronul spiritual, pe Sfântul Ierarh Nicolae. Studenții, dimpreună cu ostenitorii instituției, au luat parte în noaptea de 5 spre 6 decembrie la slujba Privegherii, rugându-se în cadrul Vecerniei şi Utreniei, împărtășindu-se cu Sfintele Taine la Sfânta Liturghie.

Citește mai mult
6 Decembrie 2019

Mănăstirea Popăuți din Botoșani și-a cinstit ocrotitorul spiritual

De sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, 6 decembrie 2019, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Popăuți din municipiul Botoșani, cu prilejul celebrării hramului principal. 

Citește mai mult
6 Decembrie 2019

IPS Mitropolit Teofan, la hramul Mănăstirii Coșula din Botoșani: „Sfântul Ierarh Nicolae a fost omul curat cu inima care L-a văzut prin aceasta pe Dumnezeu”

Obștea așezării monahale Coșula din Botoșani, ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae, a avut bucuria de a-l avea în mijlocul ei la slujba hramului din acest an pe Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care, alături de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

Citește mai mult
6 Decembrie 2019

Sfântul Nicolae a fost cinstit la ceas de seară la Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” din Iași

În Biserica Ortodoxă, sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae a început încă de joi seara, 5 decembrie 2019, cu oficierea slujbei Vecerniei în cinstea sfântului din Mira Lichiei. Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, s-a aflat alături de credincioșii ieșeni de la Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” din zona Palatului Culturii Iași.

Citește mai mult

Pagini