Arhiepiscopia Iasilor

27 Iulie 2019

IPS Teofan a sfințit noua casă praznicală a Parohiei „Sfântul Dimitrie” – Iorcani

În după-amiaza zilei de sâmbătă, 27 iulie 2019, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, însoțit de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit, în Parohia „Sfântul Dimitrie” – Iorcani, comuna Tătăruși, slujba de sfințire a noii case praznicale.

Citește mai mult
27 Iulie 2019

Sub ocrotirea Sfântului Pantelimon: Schitul Valea Seacă și-a sărbătorit hramul

Sâmbătă, 27 iulie, când Biserica noastră l-a prăznuit cu mare cinste pe Sfântul Mare Mucenic și tămăduitor Pantelimon, Schitul Valea Seacă din județul Iași a îmbrăcat haine de sărbătoare.

Citește mai mult
25 Iulie 2019

Hramul bisericii din Conţeşti va fi binecuvântat de Icoana Maicii Domnului de la Horaiţa

O prezenţă minunată în anii lipsiţi de precipitaţii, dar şi un răspuns al evlaviei în anii cu binecuvântare, Icoana Maicii Domnului de la Horaiţa, cunoscută sub numele de „Izbăvitoarea de secetă”, a poposit adesea în bisericuţa conţeştilor din Girov.

Citește mai mult
24 Iulie 2019

PS Părinte Calinic Botoşăneanul a sfinţit pictura cea nouă de la Parohia Sat Nou

Sâmbătă, 20 iulie 2019, de sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie, credincioşii Parohiei „Sfântul Apostol Andrei” - Sat Nou, din judeţul Botoşani, au trăit alese momente de bucurie duhovnicească. În mijlocul comunităţii a poposit Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a sfinţit pictura cea nouă a bisericii parohiale, apoi a slujit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie alături de un sobor de preoţi şi diaconi.

Citește mai mult
24 Iulie 2019

Satul românesc, omagiat la Homiceni

Cu prilejul hramului bisericii noi, Parohia Homiceni din Protopopiatul Piatra Neamţ a adus în prim-plan satul tradiţional românesc prin organizarea unui program liturgic şi cultural deosebit.

Citește mai mult
24 Iulie 2019

Tabăra „Vacanţă în tinda Bisericii” din Parohia Sadova, sub semnul omagierii satului românesc

Aşteptată cu nerăbdare de către copiii din grupul de cateheză al Parohiei „Sfântul Nicolae” - Sadova, Tabăra „Vacanţă în tinda Bisericii” - ajunsă la a IV-a ediţie - a debutat joi, 18 iulie, sub îndrumarea preotului paroh Simion Mîndrilă, cu întâlnirea tuturor participanţilor (50 la număr) în biserica parohială, unde s-au rugat lui Dumnezeu pentru rostuirea bună a lucrurilor.

Citește mai mult
23 Iulie 2019

La Mănăstirea Putna a fost inaugurat drumul „Via Transilvanica” în Bucovina

Luni, 22 iulie 2019, la Mănăstirea Putna a fost inaugurat sectorul de drum care trece prin județul Suceava al traseului „Via Transilvanica”. Proiectul „Via Transilvanica – Drumul care unește” a fost inițiat de Asociația „Tășuleasa Social” în Anul Centenar 2018, la 100 de ani de la Marea Unire a românilor. Acest drum este omologat oficial ca drum turistic între Putna, locul unde se află mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, și Drobeta Turnu Severin, locul unde a intrat în țară Regele Carol I în 1866. Borna kilometrului 0 este lângă Mănăstirea Putna, iar ultima bornă va fi pe malul Dunării, lângă locul unde Apolodor din Damasc a construit podul său peste Dunăre.

Citește mai mult
21 Iulie 2019

ASCOR Iași alături de o familie defavorizată din Glodenii Gândului – „Împreună ridicăm o casă”

Membrii Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala Iași (ASCOR Iași), au început demersurile pentru construcția unei locuințe pentru o familie defavorizată din satul Glodenii Gândului, comuna Țibănești, județul Iași. În sprijinul campaniei „Împreună ridicăm o casă” s-au alăturat numeroși susținători, printre care și Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți. De sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie, sâmbătă, 20 iulie 2019, comunitatea din localitatea Glodenii Gândului a participat la Sfânta Liturghie oficiată de către Preasfințitul Părinte Antonie, la Parohia „Sfânta Parascheva”. La final, ierarhul a oficiat o slujbă de binecuvântare, stropind cu aghiasmă terenul pe care se va construi noua casă destinată familiei aflate în situație de risc

Citește mai mult
20 Iulie 2019

(Video) ASCOR Iași începe construcția unei case pentru doi copii orfani

Voluntarii Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala Iași (ASCOR Iași), au început demersurile pentru construcția unei case pentru o familie din satul Glodenii Gândului, comuna Țibănești, județul Iași. Această familie este alcătuită din doi copii, ai căror mamă a trecut la Domnul într-un mod nefericit. Totodată, tatăl lor se află momentan în spital, suferind de semipareză. Copiii locuiesc acum într-o bucătărie de vară dezafectată. 
Pe lângă activitățile sociale pe care le desfășoară în timpului anului universitar, cum ar fi voluntariatul zilnic la Penitenciarul Iași, la centrele de zi pentru copii și la căminele de bătrâni din cartierele ieșene Bucium și Copou, membrii ASCOR Iași au demarat o campanie prin care își propun să construiască o casă pentru o familie defavorizată. Dorința voluntarilor ASCOR Iași este de a oferi un acoperiș celor doi copii orfani, care au nevoie de sprijin pentru a putea să trăiască o viață decentă, să își continue studiile, să simtă că nu sunt singuri pe lume și că există persoane care țin la ei, de vreme ce părinții nu le mai pot oferi afecțiune și suport.

Citește mai mult
20 Iulie 2019

(Video) Masterclass-ul de Cânt Bizantin 2019 a ajuns la final

Cea de-a XII-a ediție a Masterclassului de Cânt Bizantin de la Iași a ajuns la final. Vineri, 19 iulie 2019, începâd cu ora 20.00, la Catedrala Mitropolitană din Iași, a avut loc Concertul Extraordinar de Muzică Bizantină, eveniment care a încheiat cea de-a XII-a ediție a Masterclassului de Cânt Bizantin de la Iași. În prima partea a concertului a interpretat Corul Mare al Participanților iar în cea de-a doua reprezentație, Corul Academic Byzantion a susținut un repertoriu psaltic.

Citește mai mult

Pagini