Luni, 20 noiembrie, la sediul Protopopiatului Darabani s-a desfășurat faza locală a Concursului de cunoaștere a Noului Testament, la care au participat șase tineri din parohii arondate Protopopiatului.
Concursul, organizat de Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor, are ca scop stimularea interesului tinerilor față de valorile și învățăturile creștine, promovând în același timp educația religioasă în rândul lor.
Cei șase participanți au tratat tema „Evanghelia după Ioan”, răspunzând unor întrebări. Comisia formată din doamna profesoară Elena Avîrvărei și părintele Marius Barbacariu a decis premierea tuturor participanților, iar cinci dintre ei vor reprezenta Protopopiatul la etapa eparhială care va avea loc sâmbăta, 25 noiembrie, la Centrul Eparhial din Iași.
Alături de tineri a fost părintele protopop Costică Pînzariu și părintele misionar protopopesc Alin Constantin Aroșoaie. Toți tinerii au primit diplome, cadouri și o gustare.
Premiile I, II și III au ajuns la cei care au reprezentat parohiile: Horodiștea (premiul I), Concești (premiul ÎI) și Bajura (premiul III).
Prin aceste activități, Arhiepiscopia Iașilor demonstrează angajamentul său continuu față de cultivarea cunoașterii religioase și dezvoltarea spirituală a tineretului, asigurând astfel un viitor luminos pentru comunitatea creștină.