La Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor, o parte dintre tinerii de la filialele din Iaşi ale ATOR şi ASCOR care şi-au propus să îşi coase propria ie, s-au bucurat recent de prezenţa şi vorbele înţelepte ale unui oaspete deosebit, distinsa doamnă etnolog Angela Olaru. AtelIErul de cusut straIE de sărbătoare a luat fiinţă în luna ianuarie, cu sprijinul parintelui Nicodim Petre, consilier eparhial, la care s-au adăugat voluntarii dornici să exploreze tainele cusutului.
Printre cei mai buni specialişti în etnografie şi etnologie din ţară, cu o carieră impresionantă după ce şi-a dedicat toată viaţa pentru a redescoperi universul satului românesc, etnograful Angela Olaru ne-a invitat la o călătorie în trecut, către identitatea şi tradiţia poporului român, descoperindu-ne câtă rugăciunea şi poezia sunt cuprinse într-o ie. Cu setea-i nemărginită de frumos şi autentic, împreună cu blândeţea şi înţelepciunea tipică bunicilor, ea ne-a oferit informaţii deosebit de interesante şi importante pentru formarea noastră. Astfel, am aflat că, în zona Moldovei, termenul corect folosit este scoarţă, nu covor, iar anul trecut, scoarţa românească a fost inclusă în patrimoniul imaterial UNESCO. Aceste scoarţe au constituit secole de-a rândul parte din zestrea fetelor ce se măritau. Am primit recomandarea, ca atunci când punem vorbe nerostite pe pânză să respectăm modelul unei zone şi să nu amestecăm motivele decorative. Cu ajutorul doamnei Olaru am trecut în revistă motive tradiţionale întâlnite în cusături, componentele unei ii, tipurile de pânză şi simbolistica iei, haina de sărbătoare a românului. Fiecare informaţie teoretică a fost înnobilată cu explicaţii din cercetările de teren, întrucât oaspetele nostru poposea câte o lună prin satele româneşti şi se integra printre locuitori, ca să le înţeleagă fiecare obicei. Un moment interesant a fost expunerea credinţei populare faţă de usturoi, care era utilizat şi în alte scopuri decât pentru gătit. Mama mirelui, în drumul către biserică, aşeza în brâul mirelui trei căţei de usturoi, cu nădejdea că „usturoiaşul o să-şi facă treaba“ şi nu va fi înşelat de nevastă.
Relevant de transmis în această perioadă e faptul că postul autentic se trăeşte cu sinceritate şi naturaleţe, mai aspru - renunţându-se şi la uleiul pentru gătit. În trecut, se înlocuia vesela cu cea folosită doar pentru perioada de post, iar oalele erau opărite de fiecare dată şi se spălau cu cenuşă. De asemenea, am aflat ce conţinea lada de zestre a miresei şi că mirele purta la nuntă o cămaşă mai împodobită, care se remarca printre celelalte cămăşi ale nuntaşilor. (Florina Ilişoi, ASCOR Iaşi)