Marţi, 7 Septembrie 2021

Luni, 6 septembrie 2021, la sediul Protopopiatului Iași II s-au desfășurat lucrările training-ului catehetic dedicat preoților care vor susține în această toamnă cateheze demonstrative în cercurile misionare din cadrul protoieriei.

La lucrări au participat pr. prof. Bogdan Racu, inspector în cadrul Biroului de catehizare al Arhiepiscopiei Iașilor,  pr. Marius Daniel Profir, protopop de Iași II, pr. Iulian-Sorin Vornicu, responsabil cu activitatea catehetică în cadrul Protopopiatului Iași II, precum și clericii care își pregătesc cateheza demonstrativă.

Lucrările atelierului au fost deschise de către părintele protopop Marius Daniel Profir, care a subliniat importanța activității catehetice în cadrul misiunii preotului în parohie, precum și necesitatea unui program catehetic permanent în fiecare parohie.

În cuvântul său, părintele Bogdan Racu a vorbit participanților despre valoarea catehezei ca instrument de lucru folosit de către preot în pastorație, prezentând de asemenea structura și modul de realizare a unei cateheze, precum și conținutul dosarului catehezei demonstrative.

În continuare, preoții participanți au prezentat pe scurt conținutul catehezei în curs de realizare, explicând fiecare gândul alegerii temei pe care o au în vedere. Discuțiile pe marginea fiecărui proiect catehetic au evidențiat profunda implicare a preoților în realizarea și prezentarea catehezelor demonstrative, precum și actualitatea temelor alese, acestea făcând parte din activitățile dedicate Anului comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor.

Responsabilul cu activitatea catehetică a Protopopiatului Iași II, părintele Iulian-Sorin Vornicu, a adus la cunoștința participanților programul desfășurării catehezelor demonstrative în cadrul protoieriei în anul acesta, precum și modalitatea de întocmire a proiectelor catehetice. În încheiere,  pr. Bogdan Racu a felicitat toți preoții participanți pentru implicare și le-a urat mult succes în realizarea și susținerea catehezelor demonstrative.

Mărturii ale participanților

„Training-ul catehetic la care am participat a fost și edificator, pentru participanții care au avut nevoie de îndrumarea tehnică în realizarea unei bune cateheze, cât și un liant al comuniunii prin împărtășirea ideilor și exemplelor sau experiențelor personale pe care părinții le-au menționat pentru completarea și capacitarea planurilor de cateheză prezentate. În contextul anului comemorativ al celor adormiți în Domnul, majoritatea temelor alese s-au înscris în această tematică, dar din discuțiile purtate pe marginea planului catehetic al fiecărui participant în parte, s-au evidențiat diferite particularități izvorâte tocmai din nevoile pastorale a comunităților reprezentate. Atelierul a fost un timp de formare și informare pe care nădăjduiesc că se va fructifica frumos, în timp, la momentul fiecărei cateheze demonstrative ce se va susține”, a vorbit pr. Vasile Merăuță.

„Întâlnirea s-a dovedit a fi deosebit de interesantă și, personal, am rămas plăcut impresionat de interactivitatea ei. Toți participanții au fost implicați în discuții astfel încât ne vom întoarce la parohiile noastre îmbogățiți cu informații relevante, cu aspecte inedite din experiența colegilor noștri, dar și cu dorința de a aplica cele învățate în lucrarea misionară pe care o desfășurăm”, a afirmat Pr. Cătălin - Mihai Bucur.

„Întâlnirea noastră a punctat aspectele importante ale catehezei parohiale desfășurate de preoții din protopopiatul nostru și a lămurit etapele desfășurării acesteia în condițiile de azi. Am avut ocazia să prezint succint planul catehezei din Parohia «Sfântul Nicolae – Ciurchi» și să primesc feedback constructiv din partea colegilor preoți și a părinților coordonatori la nivel eparhial și local. Sunt bucuros de interacțiunea cu frații preoți și de aflarea unor informații utile noi pentru dinamizarea activităților catehetice”, a mărturisit pr. Eugen-Sebastian Teacu. (pr. Iulian-Sorin Vornicu, responsabil cu activitatea catehetică – Protopopiatul Iași II)