Marţi, 8 August 2017
Tudorel Rusu

Sărbătorile nemțene au continuat luni, 7 august, la Mănăstirea Sihăstria cu hramul bisericii celei noi. Ocrotitoarea impresionantului locaș de cult monahal - Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla - a fost sărbătorită prin slujire arhierească. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, au oficiat Sfânta Liturghie, alături de un sobor de peste 50 de preoţi şi diaconi. Slujba hramului din acest an a adus și o altă bucurie obștii monahale de la Sihăstria: părintele monah Nil a fost hirotonit de IPS Părinte Mitropolit Teofan întru ierodiacon.

Sărbătorile sfinţilor nemţeni, ce au început  pe data de 5 august, au continuat ieri cu hramul bisericii celei noi de la Mănăstirea Sihăstria, locaş ce o are ca ocrotitoare pe Sfânta Teodora de la Sihla. Solemnitatea sărbătorii frumoasei mănăstiri din ținutul binecuvântat al Neamțului a fost dată de slujba Sfintei Liturghii, ce a fost oficiată de 3 ierarhi ai Bisericii noastre, înconjuraţi de un sobor de peste 50 de preoţi şi diaconi, dar și de numărul mare de credincioși prezenți. IPS Părinte Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei, IPS Părinte Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților și PS Părinte Episcop vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul au săvârșit Sfânta Liturghie dedicată hramului, în timp ce răspunsurile la strană au fost date de corul mănăstirii, grupul psaltic „Sihăstria Carpaților”. Credincioșii veniţi din toate colţurile ţării să o cinstească pe Sfânta ce s-a nevoit în munţii Neamţului, s-au rugat și s-au închinat și la mormintele marilor duhovnici și stareți ai Sihăstriei, Ilie Cleopa, Paisie Olaru, Ioanichie Bălan și Victorin Oanele.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de PS Părinte Varlaam Ploieșteanul: „Cu sărbătoarea de astăzi se încheie acest triptic al sărbătorilor nemțene, care au avut în centrul lor luminatul praznic al Schimbării la Față a Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe Muntele Tabor. Acest mare praznic împărătesc are de-a dreapta și de-a stânga lui pomenirea Sfântului Ioan Iacob de la Neamț în data de 5 august și pomenirea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla în data de 7 august. Vorbim de un sfânt din secolul al XVII-lea și de o sfântă din secolul al XX-lea, care au strălucit amândoi printr-o credință neclintită, printr-o osteneală și o priveghere de toată viața. Amândoi acești sfinți, așa cum citim în viețile lor, s-au învrednicit asemenea Sfinților Apostoli Ioan, Iacob și Petru, să vadă slava cea netrecătoare a Praesfintei Treimi și a Împărăției Cerurilor strălucind pe chipul Fiului Omului, Mântuitorul nostru Iisus Hristos”.

În cadrul Sfintei Liturghii a avut loc și o hirotonie întru ierodiacon, cea a monahului Nil, viețuitor al Mănăstirii Sihăstria.

„Adevărata biruință este atunci când cei din jurul tău te răstignesc, iar tu îi ierți, îi iubești și te rogi pentru ei”

Spre finalul slujbei, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a adresat câteva cuvinte credincioşilor prezenţi, în care a explicat cum trebuie să gestionăm relația cu aproapele: „În general, noi, oamenii, suntem în relație cu ceilalți doritori să-i biruim. Observăm acest lucru atât în viața de familie, cât și în relațiile profesionale. Trebuie să știm însă că biruința nu este aceea când poți să comanzi întregii lumi sau când l-ai învins pe celălalt. Adevărata biruință este atunci când cei din jurul tău te răstignesc, iar tu îi ierți, îi iubești și te rogi pentru ei. Doar împlinind acestea vom putea gestiona corect relația noastră cu ceilalți”.

După otpustul slujbei, arhim. Arsenie Popa, stareţul Mănăstirii Sihăstria, a rostit un scurt cuvânt, mulțumind ierarhilor, preoţilor şi credincioşilor pentru prezenţa la hramul aşezării monahale pe care o păstoreşte și îndemnând la nejudecata celuilalt și la vederea propriilor păcate. Soborul slujitor a oficiat apoi slujba Trisaghionului la mormintele marilor duhovnici din cimitirul Mănăstirii Sihăstria -  părinții Ilie Cleopa, Paisie Olaru, Ioanichie Bălan, Victorin Oanele. În după-amiaza zilei, a avut loc procesiunea de la Mănăstirea Sihla la Peștera Sfintei Cuvioase Teodora, moment care a încheiat sărbătorile Sfinților Nemțeni.

Mănăstirea Sihăstria este așezată în partea de nord a județului Neamț, la 22 km depărtare de orașul Târgu Neamț, pe șoseaua ce duce spre Pipirig – Vatra Dornei. Mănăstirea Sihăstria a fost întemeiată în anul 1655 de către de episcopul Ghedeon de Huși. Până în anul 1734 era doar o mică așezare pustnicească anonimă, cunoscută sub numele de „Sihăstria lui Atanasie”, fondatorul ei. După această dată schitul se înnoiește. Împreună cu schitul Sihla din apropiere, devin două dintre cele mai vestite sihăstrii din ținutul Neamț. În vara anului 1941 un incendiu necruțător a mistuit paraclisul de lemn și o parte a chiliilor Sihăstriei, din care cauză mulți călugări au plecat la alte mănăstiri. Părintele stareț Ioanichie fiind bătrân și bolnav, în 1942 este ales locțiitor de stareț Părintele Cleopa. Prima grijă a noului stareț a fost refacerea incintei și a chiliilor arse. Cu ajutorul mănăstirii Neamț, până în 1944 s-au construit două corpuri de chilii cu peste 20 de încăperi. Astăzi, Mănăstirea Sihăstria, este unul din marile locuri de pelerinaj din România.

Galerii foto complete de la eveniment puteți urmări accesând următoarele linkuri:

https://doxologia.ro/arhiepiscopia-iasilor/sfanta-cuvioasa-teodora-sarba...

https://doxologia.ro/arhiepiscopia-iasilor/slujba-de-pomenire-cimitirul-...