Luni, 4 Noiembrie 2024
Flavius Popa

În contextul creșterii alarmante a cazurilor de adicții în rândul tinerilor și adulților, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a inaugurat în această dimineață, 4 noiembrie, Centrul Ortodox de Recuperare din Adicții (C.O.R.A.) „Sfântul Maximilian”. Așezământul funcţionează în cadrul Parohiei „Sfântul Vasile cel Mare” din cartierul ieșean Tătărași și este parte a unui program mai larg al Arhiepiscopiei Iașilor pentru consilierea și tratarea persoanelor afectate de dependențe.

Proiectul este inițiat de Parohia „Sfântul Vasile”, cu sprijinul Arhiepiscopiei Iașilor și în colaborare cu specialiști din țară și din străinătate care au o vastă experiență în domeniul adicțiilor.

Sfințirea așezământului a fost precedată de săvârșirea Sfintei Liturghii, de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

„Fraților și surorilor, cu frica și cu cutremur să lucrăm mântuirea noastră”, dar suntem slabi, cum știți foarte bine, suntem dependenți de tot felul de păcate, de atitudini, și nu avem forța în noi înșine pentru a ne ridica. Dar iată ce spune Sfântul Apostol Pavel după ce mărturisește și îndeamnă pe oameni „Fraților, cu frică și cu cutremurul să lucrăm mântuirea noastră” el spune că „Dumnezeu ne dăruiește și puterea de a voi” și „puterea de a face ulterior”, adică Sfântul Pavel știe foarte bine că suntem slabi și prin puterile noastre nu ne putem ridica, nu putem avea nici voința, cu atât mai puțin putința de a împlini, dar omul care se deschide puțin ajutorului lui Dumnezeu, primește de la El și puterea de a voi și puterea de a lupta. Acest lucru să se împlinească și aici în parohie, în centrul de îngrijire care se deschide astăzi, un preambul a unui lucru mai solid pe care nădăjduim, cu ajutorul Domnului, să-l împlinim într-o bună zi, a afirmat la final Părintele Mitropolit.

În semn de mulțumire pentru sprijinul acordat la realizarea acestui centru, dr. Beatrice Herrman și Frantz Floyd, specialist în adicții din partea Orthodox Christian Mission Centre din Florida, SUA, au primit Crucea Moldavă. De asemenea, părintele Iulian Negru, terapeut și consilier în domeniul dependențelor, a primit ordinul „Crucea Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv”.

Încercăm să ne adresăm diferitelor dependențe, nu doar de alcool sau de droguri, ci și dependențe comportamentale, dependența de jocuri de noroc, care este într-o creștere fulminantă, chiar codependența, pentru că în jurul unei dependent, toată familia suferă. Se spune că acolo unde există un dependent, sunt cel puțin patru codependenți care au manifestări specifice, iar dependența este o boală de familie. Dacă nu este vindecat întreg mediul familial, cel dependent va avea dificultăți în a se recupera și poate fi chiar tras în jos de către cei din casă. La fel și în orice alte privințe, boala aduce cu sine oarecare smerirea cugetului prin faptul că îți dai seama că ești neputincios. De aceea, noi considerăm adicția o boală și vrem ca acest centru să nu fie doar un centru social, ci un așezământ de tămăduire integrală, pentru că e foarte important și acest aspect anume că adicția este doar vârful icebergului, ea nu este o problemă de sine stătătoare cât este un simptom al adevăratelor probleme care, de cele mai multe ori, dacă nu în toate cazurile sunt de natură spirituală. Sunt multe traume, răni, în spatele oricărei adicții există o traumă. Nu se poate omul opri din substanțele psihoactive dacă nu este vindecată trauma care cauzează nevoia de anesteziere. Alcoolul, drogurile și toate addicțiile pe care vi le puteți imagina nu sunt altceva decât forme de anesteziere, de amorțire sau de evadare din aceste stări, care la bază sunt spirituale sau emoționale. Noi avem această cercetare, să identificăm cauza, ca apoi omul să nu mai aibă nevoie să apeleze la ele, ne-a declarat părintele Iulian Negru.

„În memoria și prin jertfa unui suflet minunat”

Centrul Ortodox de Recuperare din Adicții „Sfântul Maximilian” a fost înființat și cu sprijinul substanțial al dr. Beatrice Herrmann din Elveția, care s-a decis să lupte împotriva dependențelor după ce şi-a pierdut fiul în vârstă de 26 de ani, Maximilian, fiind sub supraveghere medicală, suferind de adicție.

Prezența mea aici o datorez fiului meu, Maximilian, care a plecat la Domnul acum un an și jumătate, fiind bolnav. Fără călătoria alături de Maximilian prin viață nu aș fi ajuns să-l cunosc pe părintele Iulian, n-aș fi ajuns să cunosc această misiune minunată pe care părintele Iulian o desfășoară de peste 20 de ani și n-aș fi ajuns să mă pot implica. Maximilian, prin boala lui și prin jertfa lui, m-a vindecat pe mine cu ajutorul bunului Dumnezeu. Mi-a vindecat egoismul și m-a ajuns să înțeleg că planurile pe care le avem noi în viață, de cele mai multe ori sunt sunt egoiste, și apoi trecând printr-o mare durere printr-o mare pierdere, sufletele noastre se vindecă în iubire, și aceasta am învățat-o de la Maximilian, de la fiul meu. El a plecat și, fără cuvinte, mi-a lăsat această misiune: „Dacă tu m-ai iubit așa de mult încât ți-ai fi dat și viața pentru mine, acum e rândul să o faci pentru alții”, ne-a mărturisit Beatrice Herrman.

Centrul de adicții CORA, care funcționează în regim de zi dar și rezidențial, cu o capacitate de 8 paturi, este localizat în Iași, pe strada Vasile Lupu, nr. 40, și va oferi tratament și suport pentru persoanele afectate de dependențe, inclusiv dependența de alcool, jocuri de noroc, droguri și alte substanțe.