Miercuri, 1 Noiembrie 2017

Duminică, 29 octombrie 2017, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a sfinţit biserica din satul Văşcăuţi, comuna Muşeniţa, Protopopiatul Rădăuţi.

În Duminica a 24-a după Rusalii (a Învierii fiicei lui Iair), în prezenţa a sute de credincioşi, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, din care a făcut parte şi preotul Petru Lupăştean Barfă, protopopul Protopopiatului Rădăuţi, a săvârşit slujba de Sfinţire a bisericii Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din satul Văşcăuţi. În anul 2006, în ajunul sărbătorii de Florii, biserica din satul Văşcăuţi a ars într-un incendiu devastator. Noua biserică a fost ridicată prin contribuţia credincioşilor, dar şi cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte.

Sfânta Liturghie a fost oficiată pe o scenă amenajată în curtea bisericii, iar răspunsurile la strană au fost date de corul Parohiei „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Siret.

În cuvântul său de învăţătură, PS Părinte Damaschin Dorneanul a subliniat: „Ştiu că poate v-a fost unora dintre dumneavoastră mai frig astăzi, dar Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru un astfel de eveniment, care nu are loc în fiecare zi sau în fiecare an. Deşi s-a petrecut aici un lucru care v-a îndurerat, iată că a ajutat Dumnezeu să fiţi alături de părintele şi să vă ridicaţi o nouă casă, o casă nu pentru dumneavoastră, ci o casă pentru Dumnezeu, o casă pentru Maica Lui. Atât este de milostiv Dumnezeu şi Maica Lui, încât, ca bună gazdă, ne primeşte pe fiecare dintre noi în casă, fiindcă noi intrăm în biserică şi suntem găzduiţi de către Dumnezeu, de către Sfântul care ocroteşte acea biserică. Dumneavoastră aveţi marea binecuvântare să fiţi aici ocrotiţi de însăşi Preacurata Fecioară Maria, Maica Domnului şi Maica noastră. Pentru toate acestea să-I mulţumim Domnului Dumnezeu şi să ne rugăm să păzească această casă, această biserică, acest nou locaş de închinăciune, până la sfârşitul veacului”„.

La finalul Sfintei Liturghii, preotul paroh Gheorghe Cristinel Pînzaru a fost ridicat la rangul de preot iconom stavrofor şi au fost acordate mai multe diplome de vrednicie binefăcătorilor pentru sprijinul acordat la construirea noii biserici. Amintim şi faptul că Grupul de copii „Binevestitorii misionari” din comuna vecină Dorneşti a poposit la Văşcăuţi în cadrul unui periplu misionar, prezentând cântece şi poezii. (Constantin Agafiței)