În această după-amiază, 15 aprilie 2022, la Palatul Roznovanu – sediul Primăriei Municipiului Iași, a avut loc vernisajul expoziției „Religie, medicină, știință și artă”, precum și o conferință cu aceeași temă. La aceste evenimente, organizate de municipalitate, a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de membri ai comunității academice din Iași, oficialități locale, medici, ofițeri ai Armatei Române, precum și reprezentanți ai instituțiilor de cultură. În cadrul conferinței, pictorul bisericesc Grigore Popescu-Muscel și soția lui, Maria Popescu-Dragomir, au fost premiați de UNAGE Iași, de Mitropolia Moldovei și Bucovinei și de Primăria Iașului.
Având în vedere succesul inițiativei de anul trecut, prin organizarea expoziției „Sacrul. Spirit și materie”, în apropierea praznicului Învierii Domnului, Primăria Municipiului Iași a continuat această frumoasă tradiție la Palatul Roznovanu, prin organizarea unui eveniment științific și a unui vernisaj cu tema „Religie, medicină, știință și artă”. Invitatul de onoare din acest an a fost artistul Grigore Popescu, pictor bisericesc.
Evenimentul a debutat cu interpretarea unor cântări psaltice, specifice Postului Mare, de către Corul „Iosif Naniescu” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Vernisajul expoziției „Religie, medicină, știință și artă” a avut loc în holul central al Palatului Roznovanu și a fost coordonat de prof.univ.dr. Adrian Stoleriu, decanul Facultății de Arte Vizuale și Design din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu”.
Expoziția propusă de cadrele didactice ale UNAGE va fi deschisă vizitării până pe 1 iunie 2022. Publicul poate admira lucrările artistice realizate de expozanții Atena-Elena Simionescu, Dragoș Pătrașcu, Constantin Tofan, Zamfira Bîrzu, Eugen Harasim, Sorin Otînjac, Adrian Crîșmaru, Rodica Crâșmaru, Ioan Pricop, Sorin Purcaru, Mircea Ștefănescu, Dan Covătaru, Adrian Stoleriu, Codrina Ioniță, Ioana Palamar, Monica Pop, Modesta Lupașcu, Bogdan Gavrilean și Bogdan Maximovici.
„Aflăm spații de odihnă sufletească în rugăciune și meditație alcătuite de inspirația dumnezeiască prin slujitorii ei, Grigore și Maria”
După vizionarea lucrărilor expuse în holul primăriei, cei prezenți s-au îndreptat spre sala „Vasile Pogor” pentru a participa la cea de-a doua parte a evenimentului, Conferința „Religie, medicină, știință și artă”. În timpul cuvântării, Părintele Mitropolit a amintit de faptul că maestrul Grigore Popescu a pictat Muzeul Mitropolitan și că mii de oameni participă, preț de câteva ore, la sfintele slujbe oficiate în bisericile pictate de artistul argeșean:
Mii de oameni petrec săptămânal câteva ore la Sfânta Liturghie, în bisericile pictate de Grigore Popescu. De la „Ekklesia” Catedralei din Iași la Nürnbergul Germaniei, trecând prin Borzeștii măritului Ștefan cel Sfânt, Brăila, Tismana și Lainicii Olteniei, aflăm spații de odihnă sufletească în rugăciune și meditație alcătuite de inspirația dumnezeiască prin slujitorii ei, Grigore și Maria.
Mâna lui Dumnezeu, plină de sufletele oamenilor, trimite la originea și finalitatea existenței umane. Aflat în fața icoanei cu mâna dumnezeirii și sufletul așezat în ea, omul se găsește de fapt în interiorul adevărului fundamental că Dumnezeu este Alfa și Omega, Începutul, Mijlocul și Sfârșitul.
Mâna lui Hristos care cuprinde cu putere încheietura mâinii lui Adam aflat în iad, mărturisește dorul omului de a fi ridicat din stările groaznice de infern lăuntric prin care trece adesea.
Mâna lui Hristos țintuit pe cruce înfățișează multele răstigniri la care este supus omul și puterea învierii sufletului mort de prea multele sale păcate, înviere adusă de Trupul şi Sângele Domnului.
Mâna Maicii Domnului este ocrotirea Bisericii pentru tot sufletul cel necăjit și întristat care caută liman din învolburarea vieții.
În duhul eliberării minții și a inimii din captivitatea nemiloasă a absurdului se desfășoară iconografia lui Grigore Popescu. În lumina biruitoare a beznelor uriașelor chinuri lăuntrice se întrupează icoana dăltuită de el. În bucuria regăsirii din strigătul deznădăjduit al rătăcirilor de tot felul, icoana familiei muscelene se desfășoară ca o cascadă de adânc inspirator pentru un alt adânc tot mai frumos, tot mai mântuitor.
Dumnezeu să ne dăruiască puterea înțelegerii frumuseții Sale din icoană, ca prin această putere să redobândim demnitatea de fii și fiice ale Împărăției!
În cadrul alocuțiunilor ținute de invitați, pictorul bisericesc a fost premiat de către trei instituții ieșene. Din partea UNAGE Iași, Grigore Popescu a primit o diplomă de excelență și medalia universității, ca mulțumire pentru contribuția adusă culturii românești. În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a oferit familiei Popescu distincția mitropolitană „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”, ca semn de gratitudine din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei pentru întreaga lucrare împlinită în Biserică.
Am poposit la Iași, am lucrat în sala Baptisteriu (de la Muzeul Mitropolitan n.r.), am avut sprijinul celor de aici și întotdeauna am avut un respect mare pentru Iași pentru că tatăl meu a fost aici rănit, în război. Am văzut că aici este o lumină necreată, o lumină dumnezeiască, și asta am vrut să arăt și eu în Baptisteriu, să înțeleagă oamenii că speranța adevărată nu o întâlnim azi sau mâine, ci ea este întotdeauna prelungită în timp și în gândurile noastre. Noi nu pictăm ceea ce vedem, ci pătrundem în adâncul sufletului și de aceea, uneori, fiecare trebuie să se caute și să se regăsească în pictura noastră. Vă mulțumesc foarte mult!, a afirmat maestru Grigore Popescu-Muscel.
Totodată, primarul Iașului, Mihai Chirica, i-a înmânat din partea municipalității o distincție de excelență și o medalie, ca simbol de prețuire pentru jertfa adusă artei românești.
Mă bucură faptul că, în preajma sărbătorilor pascale, Palatul Roznovanu a fost gazda unei manifestări cu profunde semnificații spirituale și științifice. Atât expoziția, cât și conferința reunesc personalități recunoscute în domenii aparent diferite, dar care au în centrul preocupărilor Omul, cu toate trăsăturile și aspirațiile sale. Am asistat la un eveniment care onorează cartea de vizită a Iașului, oraș eminamente cultural, academic și spiritual. Cu gândul la perpetuarea acestei manifestări de înaltă ținută academică și în anii următori, îmi exprim speranța că fiecare participant la acest eveniment să rămână cu amintirea unei reuniuni din care se desprind înțelesuri și învățăminte cu adevărat înălțătoare despre firea umană, a spus primarul Mihai Chirica.
Grigore Popescu, artistul care a pictat „mâna lui Dumnezeu”
Pictorul Grigore Popescu-Muscel s-a născut pe 23 noiembrie 1945 în oraşul Câmpulung-Muscel. Studiile primare, gimnaziale şi liceale le-a urmat în cadrul instituţiilor de învățământ din oraşul natal. În anul 1969 a absolvit Facultatea de Arte Plastice din Timişoara. Încă din perioada studenţiei şi-a început ucenicia, formându-se la şcoala lui Aretinu Avakian, ce cunoştea foarte bine tehnicile de frescă şi stilurile, dar era şi un bun pedagog. În anul 1970 a primit atestatul de pictor muralist din partea Patriarhiei Române, iar între anii 1974-1988 a obţinut o serie de atestate precum: restaurator de pictură murală, pictor iconar şi restaurator de pictură pe lemn.
De-a lungul timpului, împreună cu soţia sa, Maria Popescu-Dragomir, maestrul Grigore Popescu-Muscel a executat lucrări de conservare şi restaurare la diverse monumente istorice precum: Biserica „Sfântul Atanasie” de la Niculiţel, jud. Tulcea, monument istoric din secolul al XIII-lea; Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Borzeşti, jud. Bacău, ctitorie din anul 1494 a Sfântului domnitor Ştefan cel Mare şi a fiului său Alexandru; Biserica „Sfântă Treime” a Mănăstirii Cozia, ctitorie din anii 1387 – 1388 a domnitorului Mircea cel Mare (Mircea cel Bătrân n.r.) şi multe altele.
De asemenea, Grigore Popescu-Muscel este autorul picturilor monumentale din bisericile „Adormirea Maicii Domnului” a Mănăstirii Râmeţ din jud. Alba; „Sfânta Treime” din comuna Baciu, jud. Cluj; „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni” de la Nürenberg a Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania, Europa Centrală şi de Nord; „Izvorul Tămăduirii” de la Mănăstirea Lainici din jud. Gorj; „Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti; „Adormirea Maicii Domnului” Militari şi a multor altora.
În tot acest timp, Grigore Popescu-Muscel s-a implicat şi în activitatea didactică în cadrul Patriarhiei Române pentru specializarea viitorilor pictori din cadrul Bisericii noastre, predând cursuri de „Conservare-restaurare pictură murală”, „Tehnica picturii”, „Teoria artei şi evoluţia artei bizantine”, „Şcoli şi maniere în arta bizantină”.
Astăzi, pictorul Grigore Popescu-Muscel este unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi contemporani ai artei iconografice româneşti şi europene.
În viața de familie și în arta bisericească, alături de maestru: Maria Popescu-Dragomir
Maria Popescu-Dragomir s-a născut pe 18 ianuarie 1954, în satul Piţigaia, comuna Stâlpeni, judeţul Argeş, localitate fondată la finele secolului al XVIII-lea de românii din Ardeal, care au trecut munţii „în Ţară“, pentru a scăpa de teroarea instituită de autorităţile imperiale habsburgice după marea răscoală din 1784 a ţăranilor conduşi de Horea, Cloşca şi Crişan.
Distinsa doamnă este pictor muralist şi restaurator pictură de epocă, cu atestări obţinute în: 1979 - pictor iconar; 1980 - pictor muralist; 1985 - restaurator pictură murală de epocă; 1988 - restaurator pictură de epocă pe lemn.
Vă invităm să vizionați și: