Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, alături de Preasfințitul Părinte Veniamin al Basarabiei de Sud au săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă” de pe Ceahlău, cu prilejul hramului. Înainte de Sfânta Liturghie catehumenul Theophile Niyigena din Africa a primit haina cea albă a Botezului.
În anul 2017, avocatul Andrei Vlădăreanu, inițiator al Fundației umanitare „Love Africa”, s-a împrietenit cu neofitul Theophile după ce s-au întâlnit pe o stradă, din întâmplare. Andrei a observat, atunci, câteva desene și portrete excepționale, realizate de tânărul rwandez fără ustensile speciale. După terminarea studiilor, Teofil a continuat să țină legătura cu avocatul ploieștean, mergând împreună într-un pelerinaj în Georgia, în anul 2019, la invitația Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae de Akhalkalaki şi Kumurdo, care s-a întâlnit cu grupul de tineri africani la Iași, în urmă cu doi ani, cu prilejul Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși.
În grupul de pelerini s-au aflat doi catehumeni: Joshua din Uganda, care a fost botezat de Mitropolitul Andrei de Gori și Ateni – Georgia, și Theophile, cel care a rămas să primească Taina Botezului astăzi, în România, pe Muntele Ceahlău.
„Are o sensibilitate extraordinară, o delicatețe deosebită și are o smerenie autenică […] Theophile este o fire extraordinar de sensibilă și un băiat cu un mare dar de la Dumnezeu și cred că va reprezenta o punte între Mitropolia Moldovei și Mitropolia de Burundi și Rwanda”, a declarat Andrei Vlădăreanu, părintele spiritual al lui Theophile.
***
Rwanda este o mică țară din centrul Africii. Populația de aproximativ 11 milioane de locuitori face ca Rwanda să fie ţara cu cea mai mare densitate a populației de pe tot continentul african.
Deşi aflaţi în minoritate, aceştia din urmă sunt cei mai deschiși faţă de religia creştină. Atentă la nevoile lor fizice, dar şi la cele spirituale, Patriarhia Ortodoxă a Alexandriei şi a Întregii Africi a înfiinţat o eparhie pentru tânăra Biserică a lui Hristos din Rwanda. Ca să fie o adevărată comunitate, Dumnezeu le-a rânduit şi un părinte, în persoana Înaltpreasfințitului Innocentios Byakatonda, Mitropolit de Burundi și de Rwanda.
Comunitatea a crescut de la zi la zi, astăzi numărând aproximativ 100.000 de credincioşi.
Mai multe fotografii din cadrul evenimentului, aici: „S-a unit cu Hristos” pe Muntele Ceahlău: rwandezul Theophile a primit Taina Botezului