Unirea Principatelor Române este un eveniment important din istoria românilor. La Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, Mica Unire va fi sărbătorită printr-o serie de manifestări.
Ele vor debuta cu intonarea Imnului de stat și vor continua cu o prelegere susținută de către domnul conf. univ. dr. Nelu Cristian Ploscaru din cadrul Facultății de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Tema prelegerii este „Antecedente ale Unirii Principatelor: Un prinț suedez candidat la tronul Moldo-Valahiei (1828-1830)”.
Elevii vor trebui să dovedească faptul că au cunoștințe despre evenimentele desfășurate în perioada 1848-1866, printr-un concurs. Un program artistic ce va cuprinde poezii și cântece patriotice, dar și o scenetă, va da frumusețe manifestărilor. Elevii de la secția „patrimoniu cultural” s-au exprimat prin culoare, imortalizând momente importante petrecute la 1859. La finalul manifestării, elevii și profesorii vor face o horă mare în jurul movilei pe care odinioară, în 1859, tot elevii seminariști au ridicat-o și au numit-o „Movila Unirii”.