La Iași, mii de persoane au participat la evenimentele dedicate Zilei Naționale organizate de muncipalitate.
La Iași, mii de persoane au participat la evenimentele dedicate Zilei Naționale organizate de muncipalitate.
Manifestările oficiale au debutat în piațeta Palatului Culturii, cu intonarea imnului național, urmată de slujba de Te Deum, ce a fost oficiată de un sobor de preoți, după care au avut loc discursurile invitaților. Delegatul la eveniment al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a fost părintele Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, care în discursul său a subliniat faptul că Unirea de la 1918 trebuie privită și ca un dar al lui Dumnezeu.
Anul acesta, invitați speciali ai evenimentelor de la Iași au fost Majestatea Sa Margareta, custodele Coroanei Regale Române, alături de Alteța Sa Regală Principele Radu.
Alocuțiunile au fost urmate de depunerea de coroane de flori la statuia Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, după care a avut loc parada militară. Ieșenii s-au bucurat, de asemenea, de un concert de muzică populară.