Absolvenții promoției 1997 de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași s-au reîntâlnit astăzi, 15 iunie 2022, după 25 de ani de la finalizarea cursurilor de licență. Mulți dintre ei astăzi clerici, au avut prilejul să-și reîntâlnească foștii colegi și mai ales să-și revadă profesorii.
Evenimentul dedicat revederii a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii la Catedrala Mitropolitană din Iași, de către un sobor de peste 30 de preoți, dimpreună cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, absolvent al promoției. La finalul slujbei, clericii s-au rugat și pentru părinții profesori şi absolvenţi care au trecut la cele veșnice de-a lungul vremii.