Miercuri, 24 Ianuarie 2018
Adrian Sârbu

Mica Unire de la 24 ianuarie 1859 a fost sărbătorită la Iași printr-o serie întreagă de manifestații organizate în această zi în capitala Moldovei.

Mica Unire de la 24 ianuarie 1859 a fost sărbătorită la Iași printr-o serie întreagă de manifestații organizate în această zi în capitala Moldovei. Evenimentele au debutat în Piața Unirii, printr-o slujbă de Te Deum oficiată de slujitorii Catedralei Mitropolitane, urmată de cuvântul de deschidere, ce a aparținut Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Anul acesta la Mica Unire sărbătorită la Iași au fost prezenți, printre celelalte oficialități locale și centrale, și membrii Familiei Regale a României, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei și Alteţa Sa Regală Principele Radu. După rostirea de discursuri din partea oficialităților, a urmat ceremonia depunerii de coroane în fața statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Piața Unirii.

Evenimentul a continuat cu parada militară, în cadrul căreia au defilat militari din diferite unități din zona Moldovei. La final, toți cei prezenți au putut lua parte la tradiționala „horă a unirii”.

Seria de evenimente dedicată zilei de 24 ianuarie a continuat în fața Catedralei Mitropolitane, unde Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a rostit rugăciuni de pomenire pentru Regele Mihai I și pentru Regina Mamă Elena a României. De asemenea, au fost depuse coroane cu flori în fața statuii Regelui Ferdinand I, realizatorul Mari Uniri de la 1918.

Evenimentul cu care s-au încheiat manifestațiile din 24 ianuarie a fost slujba de pomenire pentru domnitorul Alexandru Ioan Cuza, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, în biserica Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi din Iași, unde se află mormântul înfăptuitorului Micii Uniri, precum și a domnitorilor Vasile Lupu și Dimitrie Cantemir.

După slujba de parastas, a urmat depunerea coroanelor la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.