Vineri, 14 Decembrie 2018
Alex Atudori

În perioada 10-14 decembrie 2018 s-a desfășurat la Iași cea de-a III-a ediție a campaniei „Bucurie în familie” organizată de Departamentul Pro Vita al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

În perioada 10-14 decembrie 2018 s-a desfășurat la Iași cea de-a III-a ediție a campaniei „Bucurie în familie” organizată de Departamentul Pro Vita al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Proiectul a fost realizat în beneficiul a 147 de familii cu peste 7 copii din județele Iași, Botoșani și Neamț. Campania s-a desfășurat sub forma unui concurs de fapte bune. Astfel, elevi din instituțiile de învățământ partenere au fost invitați să doneze alimente neperisabile pentru ajutorarea familiilor din „Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii - Sfântul Stelian”. Ca recompensă pentru efortul elevilor, clasele care reușesc să strângă cea mai mare cantitate de alimente vor primi pizza la finalul campaniei. Concursul s-a desfășurat în mod separat în fiecare liceu și pentru fiecare an de studiu. Ediția de anul acesta a campaniei a implicat peste 2000 de elevi din 20 de unități de învățământ, printre care Liceul Teoretic „Miron Costin”, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași ș.a.