Proiectul „Reabilitare și dezvoltarea turistică a Ansamblului monument istoric Mănăstirea Golia Iași” a ajuns la final, iar luni, 20 decembrie 2021, conducerea Consiliului Județean Iași a restituit bunurile mobile care alcătuiesc complexul monahal către Mitropolia Moldovei și Bucovinei. De asemenea, zonele conexe au fost predate Primăriei Municipiului Iași.
Mănăstirea Golia, terenul și imobilele aferente au intrat în proprietatea Consiliului Județean Iași prin donație de la Mitropolia Moldovei și Bucovinei în anul 2005, o măsură necesară pe durata implementării proiectului de reabilitare. Lucrările s-au desfășurat în două etape. Prima, derulată cu finanțare prin fonduri PHARE, fonduri guvernamentale și de la bugetul local, a inclus consolidarea și reabilitarea bisericii, a turnului, a zidului, a celor patru turnuri de colț și a casei memoriale Ion Creangă. Pe lângă acestea, a fost reabilitată și calea de rulare a tramvaiului, pentru a reduce vibrațiile suportate de monument.
Etapa a II a de Reabilitare a Mănăstirii Golia a constat în lucrări de conservare – restaurare pictură interioară, iluminat arhitectural și decorativ, refacerea și amenajarea căilor de acces către obiectiv și amenajări peisagistice. Aceste lucrări au fost finanțate prin POR.