„Cler și popor împreună s-au bucurat, cinstindu-și ocrotitorii. La Biserica Sfinților Apostoli Petru și Pavel – Moara de Vânt, Iași a început vineri, pe 28 iunie, la ceas de seară, slujba vecerniei (unită cu litia).

În acest cadru de sărbătoare și în prezența Preasfințitului Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a mai existat un moment emoționant, prilejuit de sfințirea unei troițe ce simbolizează înfrățirea a patru parohii din Protopopiatul Iași II cu patru parohii din Mitropolia Basarabiei, Republica Moldova.
Bisericile ieșene care s-au înfrățit cu bisericile din Chișinău sunt „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Moara de Vânt, „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, „Sfânta Mahramă și Sfinții Martiri Brâncoveni” și „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Poitiers.
Troița sfințită la hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel a fost construită și montată la finalul anului trecut în curtea bisericii din Moara de Vânt, ca obiectiv vizibil al înfrățirii dintre parohiile ieșene și cele din Basarabia, în contextul Anului Centenar.”