Duminică, 14 Octombrie 2018
Alex Atudori

 
Peste 20.000 de credincioși s-au adunat astăzi, 14 octombrie, pe Bulevardul Ștefan cel Mare din Iași pentru a participa la Sfânta Liturghie cu ocazia hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.

 

Peste 20.000 de credincioși s-au adunat astăzi, 14 octombrie, pe Bulevardul Ștefan cel Mare din Iași pentru a participa la Sfânta Liturghie cu ocazia hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.

Peste 20.000 de credincioși s-au adunat astăzi, 14 octombrie, pe Bulevardul Ștefan cel Mare din Iași pentru a participa la Sfânta Liturghie cu ocazia hramului Sfintei Cuvioase Parascheva. Slujba a fost oficiată pe o scenă amenajată în fața Catedralei mitropolitane, de un sobor de 22 de ierarhi și numeroși preoți și diaconi. După citirea Sfintei Evanghelii Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor, a dat citire cuvântului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cu ocazia marii sărbători a ieșenilor. Un cuvânt de binecuvântare a rostit și Înaltpreasfinţitul Gheorghios, Mitropolit de Kitrous, Katerini şi Platamonas, cu traducerea Arhim. Nathanael Neacșu.

La finalul slujbei, cinci vârstnici născuți în preajma anului 1918 au primit „Crucea Moldavă” de la IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, pentru modelul creștin pe care aceștia l-au oferit și pentru că au ajuns în Anul Centenarului.

Pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva este încă în desfășurare și se va încheia până când ultimii pelerini vor ajunge să se inchine la sfintele moaște.