Sâmbătă, 10 Iunie 2017
Adrian Sârbu

Mulțime de credincioși au fost prezenți sâmbătă, 10 iunie 2017, la Mănăstirea Petru Vodă, cu prilejul pomenirii marelui duhovnic român, Arhimandritul Justin Pârvu, care a trecut la Domnul la data de 16 iunie 2013.
 
Sfânta Liturghie și Slujba Parastasului au fost oficiate de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Părintele Justin Pârvu a fost unul dintre cei mai remarcabili pătimitori ai închisorilor din perioada comunistă, suferind aproximativ 17 ani de temniță. După 1990, a întemeiat așezămintul monahal din comuna Petru Vodă, județul Neamț, devenit loc de pelerinaj nenumărați credincioși din întreaga țară.