Prima prăznuire oficială ca sfânt al Bisericii noastre a Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, a debutat în ajunul sărbătorii sale din 15 mai, cu Slujba Privegherii, săvârșită în biserica Mănăstirii Putna.

Sfânta Liturghie din ziua sărbătorii Sfântului Ierarh Iacob Putneanul a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de ierarhi, preoți și diaconi.
Evenimentele prilejuite de Proclamarea solemnă a canonizării Sfinților Putneni se vor încheia mâine, 16 mai, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, cu Sfânta Liturghie a Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan.