„În străinătate e bine din punct de vedere financiar, de multe ori, dar ai alte lucruri pe care le pierzi”, spune Adrian Tiron, un român revenit în țară după 10 ani în care a locuit, cu familia, în Norvegia. 10 ani în care i-au lipsit țara, familia și biserica.

Adrian și Crina-Elena Tiron formează una dintre cele patru familii care au primit în acest an, de ziua Sfintei Parascheva, Crucea Moldavă pentru mireni.
Vezi și:
Articol preluat de la:
doxologia.ro