Anul acesta, momentul Unirii Principatelor Române din 1859 a fost marcat la Iași de o serie de evenimente care au avut loc în Piața Unirii, precum și la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”. Manifestările dedicate împlinirii a 164 de ani de la unirea Moldovei cu Țara Românească au început în centrul orașului cu un concert de muzică populară, după care a continuat de la ora 11:00 cu o festivitate organizată de autoritățile locale. Tot atunci a avut loc și o slujbă de Te Deum, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.