Joi, 15 August 2019
Bogdan Bulgariu

Cu prilejul hramului așezământului monahal, sute de maici și credincioși au participat la sfintele slujbe săvârșite în cinstea Maicii Domnului, joi, 15 august 2019, de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, dimpreună cu Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de un sobor de preoți și diaconi.

De asemenea, în perioada 16 – 17 august 2019, ierarhi ai Bisericii noastre vor săvârși Sfânta Liturghie în cinstea Sfinților Iosif de la Văratec și Sfântul Gheorghe Pelerinul.

La Mănăstirea Văratec se află și racla cu moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul, canonizat în martie 2018, de către Biserica Ortodoxă Română.