Sâmbătă, 5 Mai 2018
Alex Atudori

„Studentul ieșean”, unul din cele mai importante evenimente organizate de Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români – ASCOR, filiala Iași, a ajuns anul acesta la cea de-a IV-a ediție.

„Studentul ieșean”, unul din cele mai importante evenimente organizate de Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români – ASCOR, filiala Iași, a ajuns anul acesta la cea de-a IV-a ediție. Evenimentul s-a desfășurat sâmbătă, 5 mai, și, ca în fiecare an, a început cu participarea studenților la Sfânta Liturghie săvârșită la Biserica „Sfântul Prooroc Daniel” din Iași. În continuare, studenții s-au deplasat la Centrul de Evenimente Agora, unde voluntarii ASCOR au organizat conferința cu tema „Valorile ce ne-au unit ca neam”, susținută de Părintele Arhimandrit Nicodim Petre, consilierul Sectorului de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor.

În cea de-a doua parte a zilei, studenții organizați pe grupe de lucru au participat la ateliere interactive organizate sub forma unei „vânători de comori” în care au căutat indicii pentru rezolvarea comuna a unui puzzle cu temă istorică. În încheierea evenimentului, studenții au realizat în aer liber o hartă interactivă a României Mari, acțiunea fiind rezultatul indiciilor pe care membrii fiecarei grupe de discuții le-au avut de identificat pe parcursul „vânătorii de comori”.